Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:16 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un oraş din Dobrogea concurează pentru titlul de Capitală în Ora Pământului

ro

29 Mar, 2014 11:04 2815 Marime text
Treisprezece oraşe din România s-au înscris în competiţia pentru titlul Capitala Earth Hour 2014, Ora Pământului urmând să fie marcată în această seară, în intervalul 20.30 - 21.30, prin stingerea luminilor şi diverse activităţi, informează WWF România. Oraşele înscrise în competiţie sunt următoarele: Adjud, Baia Mare, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Bucureşti, Craiova, Panciu, Râmnicu Vâlcea, Salonta, Satu Mare, Sighişoara şi Tulcea. Municipalităţile vor organiza, luna aceasta, în cadrul concursului, diverse evenimente şi acţiuni care să aducă în atenţia comunităţii locale problemele de mediu, dar şi posibile soluţii.
Astfel, echipele locale vor alcătui şi implementa un plan de acţiuni inspirate din tematica de mediu care pot varia de la acţiuni de educaţie ecologică, (mini) proiecte de cercetare pe specii sau habitate locale în şcoli/licee, ieşiri în natură, observaţii astronomice, la expoziţii pe teme de mediu, conferinţe sau acţiuni de conştientizare şi responsabilizare şi până la evenimente gastronomice cu produse tradiţionale/producători tradiţionali, cu evidenţierea rolului esenţial, dar puţin ştiut pe care aceştia îl au în conservarea naturii în zonele de producţie.
La final, oraşul care se va remarca prin acţiuni variate şi cu impact în comunitate şi cu cel mai original program pentru evenimentul final Earth Hour de astă-seară va câştiga titlul de Capitală Earth Hour.
În cei doi ani anteriori în care a fost organizată această competiţie, titlul de Capitală Earth Hour a revenit oraşelor Bistriţa şi Timişoara.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • bit 29 Mar, 2014 11:51 poate va ajuta Dumnezeu sa stati numai in bezna,asa cum va doriti.V-ati pierdut discernamintul,sau vreti sa abateti atentia de la lucrurile grave ce se intimpla zi de zi cu noi.