Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:25 18 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un eveniment tragic a determinat piloții unui avion al companiei Delta Air Lines să aterizeze de urgență

ro

08 Dec, 2013 20:22 1179 Marime text
       Un băiat în vârstă de 16 de ani, a suferit o urgență medicală și a murit la bordul unui  avion al companiei Delta Air Lines. Avionul a decolat din Seattle și se îndrepta spre Atlanta.
     Autoritățile nu au divulgat numele adolescentului. Șeful adjunct al companiei aeriene, Brian Schaeffer, a declarat că băiatului i s-a făcut rău după aproximativ  30 de minute de la decolare, la ora locală 9 am.
     Unul dintre pasageri a spus că pilotul i-a anunțat că din cauza unei situații de urgență, aeronova va ateriza pe aeroportul din Spokane. Tot acesta a declarat că băiatul a fost dus în spatele aeronavei, unde însoțitorii de bord au încercat să-l resusciteze.
     Potrivit  Associated Press, oficiali din cadrul companiei aeriene, au declarat că adolescentul nu a avut niciun incident în timpul zborului, și a murit din cauze naturale, înainte de aterizarea de urgență. Autopsia urmează să stabilească cauza exactă a morții băiatului.
       Avionul în care tânărul și-a găsit sfârșitul urma să aterizeze în Atlanta, la ora locală 4 pm. Purtătorul de cuvânt al Delta Air Lines, Michael Thomas, a declarat  că compania aeriană a reîmbarcat cei 258 de pasageri, care au aterizat în siguranță după miezul nopții în Atlanta.

Ti-a placut articolul?

Comentarii