Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Polițiștii au aplicat amenzi de aproximativ 2,8 milioane de lei
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Polițiștii au aplicat amenzi de aproximativ 2,8
12 Oct, 2018 09:43
ZIUA de Constanta
1171
Marime text



Potrivit Poliției Române, peste 10.700 de poliţişti au acționat, la data de 11 octombrie a.c., la nivel național, în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii au acționat cu 303 aparate radar. De asemenea, au fost organizate 2.908 patrule de ordine și siguranță publică.
Totodată, au fost organizate 319 de acțiuni și s-a intervenit la 2.816 evenimente, dintre care 2.317 au fost sesizate prin 112.
Au fost constatate 855 de infracţiuni, 141 de persoane fiind surprinse în flagrant delict în urma activităților desfășurate de polițiști, în ultimele 24 de ore.
În cauzele instrumentate, au fost dispuse 82 de măsuri preventive. De asemenea, au fost depistate 9 persoane urmărite național sau internațional.
Polițiștii au aplicat 8.585 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.800.000 de lei, pentru neregulile constatate.
În cadrul activităţilor desfășurate de poliţiştii rutieri, pentru creșterea siguranței în trafic, au fost constatate 138 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Totodată, au fost reținute 571 de permise de conducere și au fost retrase 195 de certificate de înmatriculare.
Poliția Română acționează permanent pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor care pot afecta liniştea comunității şi, totodată, este pregătită să intervină atunci când situaţia o impune.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii