Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:18 15 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de angajaţi ai instituţiilor din subordinea Primăriei Capitalei, mobilizaţi la exerciţiului Seism 2018

ro

13 Oct, 2018 22:05 389 Marime text
Primăria Municipiului București, prin instituțiile și Direcțiile aflate în subordine și care au atribuții în domeniul siguranței cetățenilor și situațiilor de urgență, a participat la exercițiul național 'seism 2018', care vizează punerea în aplicare a concepției naționale de răspuns post-seism.

Primarul General, Gabriela Firea: 'Au fost mobilizați peste 700 de angajați ai instituțiilor aflate în subordinea Primăriei Capitalei, s-au pus la dispoziție autovehicule, utilaje, macarale, generatoare, locuințe de necesitate, hrană, echipe tehnice de intervenție în teren, atât polițiștii locali cât și echipele Companiei de Consolidări au oferit suport echipelor de salvare, iar spitalele din adminstrarea Primăriei Capitalei au suplimentat personalul medical, s-au pregătit paturi și săli de operație, astfel cât să poată face față unui număr cât mai mare de pacienți din București dar și din țară. De asemenea, prin Direcția Generală de Asistență Socială sunt pregătite aproximativ 1.000 de locuri de cazare în cele 4 centre sociale și s-au pregătit peste 1400 de sandvișuri și sticle cu apă'.


Potrivit raportului Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București în cele 19 spitale aflate în administrare sunt pregătite 538 de paturi medicale (care, la nevoie, se pot suplimenta cu încă 149), 353 paturi chirurgicale, (care, la nevoie, se pot suplimenta cu încă 17), 62 de ventilatoare AȚI și 77 paturi de terapie intensivă/monitorizare.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Bucureşti, în cadrul exercițiului, ASSMB a convocat un comandament de criză în cadrul căruia s-au luat măsuri imediate, mai ales că - potrivit simulării - în urmă cutremurului a fost afectat un corp de clădire al Spitalului Colentina. Astfel, s-a decis că este necesară relocarea celor 50 de pacienți internați în corpul de clădire afectat de cutremur, au fost mobilizați șefii de garda, asistenții șefi precum și întreg personalul disponibil. De asemenea, au fost anunțați furnizorii de utilități, respectiv Apă Nova, Enel Distribuție Nord și Distrigaz, pentru verificarea eventualelor defecțiuni.

Totodată, prin DGASMB au fost pregătite 1450 de sandvișuri, 1450 de sticle cu apă și 800 de cornuri, acestea fiind ridicate de pompieri, iar pentru sinistrați sunt pregătite 800 de locuri de cazare în centrul social de la Pallady, 60 la centrul din Berceni, 120 în Șerban Vodă și 40 în Viilor.

*AMCCR și Compania Municipală Consolidări au pus la dispoziţie 20 de locuinţe de necesitate, cu toate dotările necesare*

Compania Municipală Consolidări București a participat în cadrul exercițiului ‘Seism 2018' cu 50 de angajați, cinci utilaje de mare tonaj, un buldozer și două încărcătoare. Echipele au acționat în trei locații: Franceză nr. 30, str. Între Garle nr.13 și Calea Șerban Vodă nr. 180.

Conform scenariului, în toate cele trei locații, clădirile erau prăbușite parțial sau total, iar echipele au fost solicitate pentru a ajută la îndepărtarea daramaturilor. Tot în cadrul acestui exercițiu, în această dimineață, toți diriginții de șantier ai Administrației Municipale pentru Clădirile cu Risc Seismic au mers în toate punctele unde au fost raportate clădiri prăbușite total sau parțial.

De asemenea, Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, împreuna cu Compania Municipală Consolidări Bucureşti, a pus la dispoziţie 20 de locuinţe de necesitate, cu toate dotările necesare. Pot adăposti în regim de urgenţa aproape 100 de persoane.

*STB a deviat traseele autobuzelor pentru fluidizarea traficului *

În cadrul exercițiului 'Seism 2018', Societatea de Transport București (STB) a intervenit cu echipe de deblocare și salvare STB, echipe de instalații și echipe sanitare pentru lichidarea efectelor cutremurului.

Având în vedere că la verificarea cailor de comunicații s-a constatat blocarea traficului din cauza clădirilor parțial prăbușite (Splaiul Independenței, Str. Vasile Pârvan, Str. Berzei, B-dul Regina Elisabeta și Arcul de Triumf) au fost luate măsuri de deviere ale autobuzelor, de remediere a rețelei de contact unde această a fost afectată iar până la remedierea acesteia, vehiculele au fost tractate de remorchere STB (conform scenariului).

*Peste 400 de poliţişti locali au intervenit în puncte importante ale Capitalei*

Potrivit unui comunicat al Primăriei Bucureşti, peste 400 de poliţişti locali - din cadrul direcţiilor de ordine publică şi control - au intervenit în puncte importante ale Capitalei, acolo unde au fost raportate cazurile grave. Pe lângă suportul acordat echipelor de salvare, poliţiştii din cadrul DGPLCMB au monitorizat situaţia în sectoarele Bucureştiului, au fluidizat traficul echipajelor de salvatori, au identificat clădirile care prezentau riscuri şi au acţionat pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

*S-au mobilizat echipe de intervenție pentru semaforizare*

În cadrul exercițiului pentru alarmare de cutremur, la nivelul Administrației Străzilor s-au mobilizat echipe de deblocare a părții carosabile, echipe de intervenție pentru semaforizare, precum și echipe tehnice pentru lichidarea efectelor cutremurului.

S-au mobilizat deserventi și șoferi pentru autoutilitare de transport, autoutilitare de tractat, autobasculantă, autoutiltara pentru lucru la înălțime, autoutilitară cu macara.

De asemenea, la solicitarea Direcției Generale Situații de Urgență, Statistică și Strategii din cadrul Primăriei Capitalei, Compania Municipală Managementul Traficului București (CMMTB) a anunțat că pune la dispoziția autorităților, în caz de nevoie, toate dotările de care dispune, din care menționăm 15 autoutilitare, generatoare cu echipament de sudură, motovompresor și miniescavator. De asemenea, CMMTB dispune de un număr de 73 de angajați care vor fi mobilizați în caz de necesitate.

Sursa foto: Facebook/IGSU

Ti-a placut articolul?

Comentarii