Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:01 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE3-Sindicaliștii Energo RADET au ieşit în stradă pentru că ”le-a ajuns cuțitul la os”! (galerie foto+video)

ro

25 Apr, 2016 16:44 2909 Marime text
În cadrul Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice Constanța există două sindicate: Alianța 2012 și Energo RADET. Din toate discuțiile, purtate de-a lungul anilor, conducerea regiei ar recunoaște doar Alianța 2012 ca formă sindicală. Liderul sindicatului Energo - RADET, Petrică Mădulărescu, spune încă să apariția celui de-al doilea sindicat a avut loc în martie 2015 deoarece mulți angajați nu simțeau că Alianța 2012 i-ar reprezenta cum se cuvine și că ”de la an la an, pierde din drepturile angajaţilor”.
 
Conducerea regiei ignoră, din câte se pare, sindicatul Energo. Ba, mai mult, din câte spune liderul Mădulărescu, deși de la 1 ianuarie 2016 conducerea RADET ar trebui să rețină și să vireze către sindicat contribuția ceklor 152 de membri de sindicat, acest lucru nu se întâmplă.
 
Este drept că anul trecut, Energo RADET a acționat în instanță Regia pentru reținerea acestor drepturi, însă atunci nu exista cadrul legal pe baza căruia să fie făcută reținerea. De anul acesta însă, de la 1 ianuarie 2016, Legea 1 specifică clar că acele contribuții sindicale trebuie reținute și virate către sindicat. Se pare însă că acest lucru nu se întâmplă la RADET și asta îi nemulțumește pe sindicaliști.  
 
Sindicaliștii Energo RADET și o parte dintre cei care au părăsit Alianța 2012 vor ieși astăzi în fața sediului Regiei pentru a protesta. Ei vor restituirea unor sume de bani reținute abuziv în octombrie 2015 – ianuarie 2016. Oamenii spun că au contracte individuale de muncă, deci se negociază cu fiecare angajat în parte. Ei vor refacerea unor calcule salariale, astfel încât să fie calculat cum trebuie sporul de vechime. Se pare că modul de calcul al acestui spor diferă pentru angajați și pentru conducerea actuală a Regiei.
 
Oamenii sunt nemulțumiți de modul de calcul acestor sporuri, deoarece nu s-a făcut conform contractului colectiv de muncă și a avantajat doar conducerea regiei. Practic, s-a ignorat faptul că acest spor se calculează la salariul de bază, nu la numărul de ore lucrate! De exemplu, dacă omul nu are ore suficiente lucrate, sporul se aplică la cât a realizat.
 
Petrică Mădulărescu spune că o parte din membrii sindicatului Alianța 2012 au trecut la Energo RADET, însă cotizația de membru li se oprește împotriva voinței lor și banii se duc tot la Alianța 2012. Oamenii sunt total nemulțumiți de acest aspect.
Mai mult, sindicaliștii de la Energo RADET spun că sunt ignorați sistematic de actuala conducere și nu află din timp ce decizii se iau la vârful Regiei. Nu mai departe zilele trecute, oamenii au primit anumite sarcini, aduce la cunoștință printr-o hârtie emisă de conducere. Mădulărescu spune că unii oameni au refuzat să semneze, alții, amenințați cu șomajul tehnic, au făcut-o. Liderul de sindicat spune că este un obicei ca regia să amenințe oamenii cu inițierea șomajului tehnic și reducerea numărului de ore muncite.
 
Pentru a fi un sindicat mai puternic, Mădulărescu spune că a încercat să se afilieze l ao ramură sindicală mai mare la nivel național, însă, culmea, i s-a cerut să aibă acordul celuilalt sindicat din cadrul RADET. Mădulărescu se întreabă acum nedumerit: „Oare de ce cred oamenii ăştia că a fost înfiinţat un alt sindicat?”. 

Mădulărescu speră ca oamenii să vină la protest, însă avea unele îndoieli, deoarece mulți oameni au fost amenințați de conducerea regiei, după cum spune el. 

UPDATE3, ora 17.33:


Directorul RADET a ajuns printre protestatari în aceste momente.  

UPDATE2, ora 17.20: 


La această oră, punctele termice nu sunt supravegheate de operatori. În Constanţa există 137 de puncte termice. Petrică Mădulărescu spune că din 14 aprilie, aceste puncte nu sunt supravegheate. 
 


UPDATE, ora 17.12:


În aceste momente a venit și poliția la fața locului, pentru a monitoriza acțiunea de protest. Protestatarii au spus că după Paști membrii de sindicat vor face demersurile pentru mai multe proteste. Deoarece conducerea RADET doreşte o reorganizare a angajaţilor care deservesc punctele termice. Ei sunt supăraţi că le-au tăiat sporurile de sâmbătă şi duminică celor care deservesc punctele termice. 
Sediul RADET este închis. 


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • neagu mariana 26 Apr, 2016 02:36 R U Ș I N E să vă fie !!!!!!!... noi '' beneficiarii'' TREBUIE SĂ IEȘIM IN STRADĂ SĂ PROTESTĂM PENTRU CĂ NE JEFUIȚI CU TUPEU !