Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:20 26 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simpozion în memoria lui Nicolae Iorga, la Cogealac. Vezi cine sunt profesori constănţeni care participă cu lucrări

ro

16 Jun, 2013 17:52 1369 Marime text
Societatea de Ştiinţe Istorice din România, Filiala Constanţa, Liceul Tehnologic din Cogealac şi Şcoala Gimnazială numărul 1 din Râmnicu de Jos anunţă organizarea evenimentului  „Iorghiana 142”, ajuns la cea de-a 13 ediţie.

Este vorba de un simpozion aniversar cu prilejul marcării a 142 de ani de la „ivirea pe lume” a lui Nicolae Iorga, supranumit şi „Apostolul Neamului” (5/17 iunie 1871, Botoşani). Cu ocazia acestui eveniment vor fi aduse în atenţia celor prezenţi date cu privire la contribuţia regretatului profesor Gheorghe Buzatu la cunoaşterea şi editarea operei lui Nicolae Iorga.
Amintim că prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu era unul dintre apropiaţii comunităţii istoricilor de la malul mării, onorând prin prezenţa sa, în nenumărate ori, manifestări ştiinţifice de înaltă ţinută.

Manifestarea va avea loc, mâine, de la ora 12.00, la  Şcoala Gimnazială numărul 1 din Râmnicu de Jos, din comuna Cogealac.  
Evenimentul va fi deschis de profesorul Daniela-Eugenia Caranfil, directorul Liceului Tehnologic din Cogealac.     

Vor fi prezenţi la manifestare cu lucrări următorii: profesorul Marian Catană de la Liceul Tehnologic din Cogealac/Şcoala Gimnazială numărul 1 din Râmnicu de Jos („N. Iorga - savant român de reputaţie mondială”); conf. univ. dr. Stoica Lascu, preşedinte al Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România („N. Iorga - în opera ştiinţifică şi activitatea politică a regretatului istoric român Gheorghe Buzatu - 6 iunie 1939 - 20 mai 2013”); prof. dr. Florin Stan, şef de secţie la Muzeul Marinei Române din Constanţa („N. Iorga - scrieri privind minorităţile din România”); profesorul Mihai Paris de la Liceul Tehnologic „Ion Podaru” din Ovidiu, responsabil de Comisie în cadrul Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România („N. Iorga - în scrierile publicistice ale profesorului Gheorghe Buzatu”); profesorul Costel Coroban de la Cambridge School Constanţa („N. Iorga, martor şi cercetător al relaţiilor româno - americane - în studiile profesorului Gheorghe Buzatu”); profesorul Otilia Mitroi de la Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca” din Constanţa („N. Iorga – istoric al Dobrogei”); dr. Virgil Coman, director Sucursala Judeţeană Constanţa a Arhivelor Naţionale şi vicepreşedinte al Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România („Prezenţa şi activitatea profesorului Gheorghe Buzatu la acţiunile Clubului Istoricilor „N. Iorga”); profesorul Gianina Titică de la Şcoala Gimnazială numărul 7 „Remus Opreanu” din Constanţa („N. Iorga, istoric al Marii Uniri - în reconstituirea profesorului Gheorghe Buzatu”); profesorul Gabriela Tănase de la Şcoala Gimnazială numărul 29 „Mihai Viteazul” din Constanţa („N. Iorga – în reeditări, studii şi articole ale profesorului Gheorghe Buzatu”); profesorul Petre Purcărea, inspector de specialitate la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Constanţa şi vicepreşedinte al Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România („N. Iorga - istoric al şcolii româneşti”); profesorul Carmen Ţilivea de la Şcoala Gimnazială numărul 3 „Ciprian Porumbescu” din Constanţa („N. Iorga, istoricul social - în studii şi articole ale profesorului Gheorghe Buzatu”); profesorul Dumitru Şopu de la Colegiul Tehnic „Tomis” din Constanţa, secretar al Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România („N. Iorga, parlamentarul - în viziunea istoricului Gheorghe Buzatu”).

Ti-a placut articolul?

Comentarii