Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:40 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şeful Poliţiei Pantelimon, trimis în judecată, sub control judiciar

ro

04 Jul, 2014 14:15 1271 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:

Şovar Alexandru-Adrian, ofiţer de poliţie, şef al Poliţiei Oraşului Pantelimon, jud. Ilfov, pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de:
- luare de mită,
- furt calificat,
- dare de mită,

Rahim-Pour-Sereshken Mahmoud-Reza, cetăţean iranian rezident în România, pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită, în stare de recidivă,


În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În luna mai 2013, inculpatul Rahim - Pour -Sereshken Mahmoud - Reza a oferit unui subofiţer de poliţie (denunțător în cauză) suma de 1.500 lei, pentru ca acesta şi colegul cu care s-a aflat în echipaj să nu întocmească actele de constatare a împrejurării că Rahim-Pour-Sereshken Mahmoud-Reza a condus autoturism pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, pe raza județului Ilfov. Oferta inculpatului a fost respinsă şi, în consecinţă, având în vedere valoarea alcoolemiei rezultată după analiza probelor biologice, acestuia i s-a întocmit un dosar penal. În luna iunie 2013, inspectorul principal de poliţie Şovar Alexandru-Adrian, în acea perioadă împuternicit la comanda Poliţiei Oraşului Pantelimon, i-a comunicat subofițerului că ştie că are în lucru dosarul penal în care se efectuau cercetări faţă de Rahim-Pour-Sereshken Mahmoud-Reza şi i-a spus „trebuie să-l ajutăm” și, ulterior, i-a oferit 300 de dolari USD subofiţerului de poliţie aflat în subordinea sa, astfel încât să îl ajute pe Rahim-Pour-Sereshken Mahmoud-Reza. Anterior, inculpatul Şovar Alexandru-Adrian primise suma de 600 de dolari USD de la inculpatul Rahim-Pour-Sereshken Mahmoud-Reza pentru ca, din prisma atribuţiilor de şef al Poliţiei Oraşului Pantelimon, să ajute persoana respectivă să obţină o soluţie favorabilă în acel dosar penal. La data de 14 mai 2014, Şovar Alexandru-Adrian a luat ceasul de mână deţinut de subofițerul de poliție aflat în subordinea sa şi a refuzat să-l restituie.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Ilfov. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii