Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:38 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Săptămâna viitoare începe simularea probelor scrise ale Bacului

ro

28 Feb, 2014 10:47 2332 Marime text

În perioada 3-7 martie 2014, va avea loc simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat naţional pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a, în toate unităţile de învăţământ liceal din municipiul şi judeţul Constanţa, conform următorului calendar: 3 martie 2014 –Limba şi literatura română; 4 martie 2014 – Limba şi literatura maternă; 5 martie 2014 – proba obligatorie a profilului (Matematică/Istorie); 7 martie 2014 – proba la alegere a profilului şi specializării (Biologie, Chimie, Fizică etc).

Probele scrise încep la ora 9:00 şi durează 3 ore, iar accesul elevilor este permis până la ora 8:30, în fiecare zi în care se desfăşoară probele.

Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat pentru elevii clasei a XI-a sunt: limba şi literatura română, limba şi literatura maternă, proba obligatorie a profilului (matematică/istorie).

Pentru elevii claselor a XII-a simularea examenului de bacalaureat se organizează la disciplinele: limba şi literatura română, limba şi literatura maternă, proba obligatorie a profilului (matematică/istorie); proba la alegere a profilului şi specializării (fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare şi comunicare, psihologie, economie, sociologie, filosofie).

Camerele de supraveghere video vor funcţiona în toate sălile de clasă din unităţile de învăţământ în care se desfăşoară probele scrise pentru simularea examenului de bacalaureat.

Rezultatele vor fi afişate pe 14 martie a.c., şi nu se contestă, iar notele nu vor fi trecute în catalog. Ele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii