Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:29 25 03 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a încheiat cu succes Cupa Zip Escort la Tir cu Arme de Foc, ediția a VI-a (galerie foto)

ro

03 Dec, 2018 18:34 644 Marime text
S-a încheiat ieri cea de-a VI-a ediție a Competiției de Tir cu Arme de Foc organizată de Poligonul Zip Escort în ceas aniversar.

Ineditul acestei ediții a constat în faptul că s-a bucurat de multiple premiere.

Pe de o parte, competitorii s-au bucurat să testeze fiabilitatea și acuratețea pe țintă pentru două dintre noile pistoale în calibrul 9 x 19 mm, CZ Shadow 2 și CZ P-07.

Pe de altă parte, a fost pentru prima dată când competiția a avut două categorii de participanți, începătorii, pe de o parte, care au putut urmări, în final, evoluția celor care s-au putut înscrie la avansați, astfel încât să vadă performanța individuală a celor care practică acest sport de când s-a deschis poligonul Zip Escort.

În poligonul de tir cu arme de foc poate participa o oricine a împlinit vârsta de 18 ani, trebuind să se legitimeze cu un act de identitate valabil, programându-se, in prealabil, fie cu ajutorul formularului de pe pagina de net, www.poligondetragere.ro, fie la telefon 0731 003 333.


Sursa foto: ZIP ESCORT 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii