Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:43 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a ajuns sau nu la un acord? Negocierile cu FMI s-au încheiat

ro

07 Feb, 2015 18:36 840 Marime text
Rezultatul negocierilor cu FMI şi CE va fi cunoscut doar luni, după ce delegaţia comună se va întâlni cu premierul Victor Ponta, deoarece negocierile de azi nu au dus la un acord privind mai multe subiecte, notează Mediafax.

Experţii FMI şi CE insistă pentru o soluţie de lichidare a Complexului Energetic Hunedoara, companie pentru care există deja o cerere în instanţă pentru declanşarea insolvenţei.

"În primul rând, experţii Comisiei Europene insistă pentru o soluţie privind liberalizarea preţului la gaze, unde partea română nu a avut aproabare de a îngeţa procesul. Discuţiile au fost aprinse şi pe problema Complexului Energetic Hunedoara, pentru care experţii internaţionali cer lichidarea companiei. Decizia pe cele două subiecte a fost amânata şi urmează să fie negociată, cel mai probabil luni, de delegaţia comună FMI şi CE direct cu premierul Victor Ponta", au declarat pentru MEDIFAX surse oficiale.

Complexul Energetic Hunedoara are aproape 6.500 de salariaţi, care activează în cadrul a patru mine din Valea Jiului (Lonea, Livezeni, Lupeni, Vulcan) şi a două termocentrale care au acoperit în 2013 circa 7% consumul de energie la nivel naţional.

Compania a fost înfiinţată în 2012 prin fuziunea termocentralelor de stat Deva şi Paroşeni şi produce electricitate prin arderea huilei din minele din Valea Jiului, care au aparţinut Companiei Naţionale a Huilei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii