Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:52 23 02 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reguli noi pentru pacienţii şi vizitatorii care trec pragul Spitalului Judeţean Constanţa

ro

23 Jan, 2019 13:47 362 Marime text
Conducerea SCJU “Sf. Apostol Andrei”  Constanța aduce la cunoștința  pacienților și vizitatorilor că începând de mâine, 24.01.2019, se interzice accesul vizitatorilor în incinta unității spitalicești. Măsura a fost luată ca urmare a numărului crescut de pacienți diagnosticați cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare.

Pacienții care au de efectuat investigații în cadrul SCJU, se vor echipa corepunzător cu  halat, mască și totoși de unică folosință. Echipamentul este pus la dispoziție gratuit, de către conducerea SCJU, și se regăsește la intrarea în spital (ușa rotativă). In același timp reamintim pacienților și vizitatorilor că  accesul în incinta Spitalului Județean se face doar pe la intrarea special amenajată pentru vizitatori, dinspre Bd. Tomis (ușa rotativă) iar accesul la Unitatea Primiri Urgențe și Ambulatoriul de specialitate este posibil din strada Nicolae Iorga.

În săptămâna 14-21 ianuarie, s-au înregistrat 87 infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) dintre care 79  au necesitat internare. 72 dintre pacienții diagnosticați cu IACRS au vârste cuprinse între 0 și 14 ani. In aceeași perioadă au fost diagnosticați cu  pneumonie 106 pacienți (96  copii )  și au fost confirmate 4 cazuri de gripă (3 virus gripal AH1 și 1 AH3), dintre care două s-au soldat cu decesul pacienților. Niciunul dintre cei 4 pacienți nu fusese vaccinat antigripal.


Față de alte viroze respiratorii, gripa debutează brusc, cu febră mare, frecvente dureri de mușchi și articulații,durere de cap și stare generală alterată. Spre deosebire de gripă, debutul virozelor respiratorii este lent, se remarcă rinoreea, tusea și răgușeala.  Virusurile gripale se transmit de la om la om prin tuse și strănut. Există însă și riscul transmiterii prin atingerea suprafețelor sau obiectelor contaminate cu virusuri gripale. Se recomandă respectarea măsurilor de igienă personală (spălarea pe mâini cu apă și săpun, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viață sănătos- alimentație bazată pe fructe și legume, odihnă și mișcare), evitarea automedicației și prezentarea la medic încă de la primele semne de boală, pentru diagnostic și tratament imediat.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii