Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:32 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Regulamentul de acces în zona peninsulară a municipiului Constanța, suspendat de Tribunalul Constanța. Decizia este executorie

ro

07 Jun, 2019 16:58 9388 Marime text
Magistrații de la Tribunalul Constanța au dat astăzi o primă soluție în dosarul în care Asociația Piața Ovidiu a solicitat suspendarea executării actului administrativ HCL NR 371/27.09.2018, prin care s-au impus restricții de acces în Piața Ovidiu. 

Instanța a decis suspendarea actului administrativ. Chiar dacă nu este definitivă, decizia magistraților este executorie ceea ce presupune că de astăzi nu se mai pot ridica mașini din Piața Ovidiu și nu se mai pot aplica sancțiuni conducătorilor auto care nu au respectat restricția impusă de decizia Consiliului Local Constanța. 

Pe rolul instanței mai este un dosar prin care se solicită anularea regulamentului, dar în acest caz magistrații nu s-au pronunțat încă.  Un nou termen în acest dosar a fost stabilit pentru data de 20 iunie 2019. 

Avocatul Asociației Piața Ovidiu Constanța, Maria Veriotti a declarat pentru ZIUA de Constanța că astăzi s-a judecat primul dosar 2110/118/2019, privind suspendarea executării actului administrativ HCL NR 371/27.09.2018, iar Tribunalul Constanța a dispus suspendarea executorie a HCLM NR 371/27.09.2018 până la judecarea celui de-al doilea dosar 1658/118/2019 prin care se solicită anularea HCL NR 371/27.09.2018. 

Decizia poate fi atacată în termen de cinci zile la Curtea de Apel de către Primăria Municipiului Constanța. 

Minuta instanței: 

„Dispune suspendarea executarii actului administrativ- Hotarârea Consiliului Local Constanta nr.371/27.09.2018 privind aprobarea Regulamentului de acces în zona Peninsulara a Municipiului Constanta pâna la pronuntarea instantei de fond. Ia act ca reclamanta nu solicita cheltuieli de judecata. Admite cererile de interventie accesorie formulate de intervenientii accesorii în sprijinul reclamantei ASOCIATIA „PIATA OVIDIU”. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea caii de atac se depune la Tribunalul Constanta. Pronuntata cu aplicarea art.402 teza a II-a din Noul Cpciv, azi 7.06.2019”.


Vă reamintim că, încă din luna martie, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, a început să monteze în zona peninsulară, noile indicatoare rutiere. Noul regulament de acces prevede ca zona peninsulară să fie separată în zone exclusiv pietonale și zone ocazional carosabile, iar accesul vehiculelor în interiorul zonei pietonale să se facă doar în baza unui permis.

UPDATE. Oficial de la Primăria Municipiului Constanța 

„Am luat act de decizia instanței, așteptăm să ne fie comunicată și apoi vom face recurs. Până la pronunțarea unei decizii definitive, rugăm participanții la trafic să respecte semnificația indicatoarelor rutiere” - au transmis reprezentanții Biroului de Presă al Primăriei Municipiului Constanța.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii