Potrivit RTV Radu Mazăre şi-ar fi cumpărat din şpăgi un apartament de lux în Franţa
Potrivit RTV: Radu Mazăre şi-ar fi cumpărat din şpăgi un apartament de lux în Franţa
27 May, 2015 12:36
ZIUA de Constanta
2571
Marime text
Cu sute de mii de euro în conturi şi maşini de colecţie în garaj, mulţi s-ar fi aşteptat că Radu Mazăre să aibă o casă doar a lui în Constanţa. Însă, în mod curios, edilul a ales să stea în chirie în oraşul pe care-l păstorea, însă nu oriunde, ci într-o vilă impozantă.
În aceşti bani, Radu Mazăre avea la dispoziţie şi un teren de peste 4.000 de metri, putea ajunge în sufragerie direct cu şalupa, iar în mijlocul casei îşi crease o oază de linişte şi verdeaţă.
Potrivit ultimei declaraţii de avere, Radu Mazăre deţine o cotă parte de patru la sută din două terenuri în Bucureşti, dar şi un apartament în Capitală. Îndrăgostit însă de Tropice, Mazăre se hotărâse să-şi deschidă o afacere în Madagascar, ţara sa preferată.
Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție judecă, astăzi, contestația DNA față de decizia instanței de a-l elibera din arest preventiv pe Radu Mazăre, într-un dosar în care acesta este acuzat de DNA de fapte de corupție.
Radu Mazăre a demisionat, tot astăzi, din PSD, după ce, săptămâna trecută, a renunţat la funcţia de primar al Constanţei. El se află în arest preventiv din 2 aprilie. Potrivit DNA, în perioada 2006 — 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky, a solicitat și primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le deschidă în Constanța.
Sursa: romaniatv.net
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- un constantean 29 May, 2015 10:59 Buna tuturor, Am citit pe sarite articolul... Oare suntem chiar atat de naivi incat sa credem ca ceea ce Mazare a cultivat atata amar de ani nu va continua? Oare suntem chiar atat de naivi incat sa credem ca urmatorul primar nu va fi cu aceleasi "apucaturi"? In mm in care raducu` va spune "rezolva asta!" chiar daca nu mai este prima vor sari toti sa execute... educatia/cultura pe care o lasa in urma Mazare se va curata pentru generatii, nu deodata. Oricine vine la Constanta primar va conduce ape tulburi Raducule tata fugi cu carutele tale de epoca la madagascar si eventual cand pleci ia si naravurile din SPIT,PRIMARIE, eventual si taxele de liniste si mai tot ceea ce ne deranjeaza pe noi. Salut tot constantenii!