Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:05 13 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul trecerii spitalelor la primarii intra in dezbatere publica

ro

16 Apr, 2010 20:54 1211 Marime text

Proiectul actelor normativ pentru descentralizarea sistemului sanitar, prin care se va finaliza transferul spitalelor către administraţia locală, intră de azi în dezbatere publică, informează Ministerul Sănătăţii.

„Prin descentralizare, vom da posibilitatea comunităţii locale să se implice direct în dezvoltarea sistemului sanitar şi prin asta vom aduce decizia mai aproape de pacient. Descentralizarea reprezintă în acest moment, pentru România, una dintre soluţiile de eficientizare, dar şi de asigurare a transparenţei decizionale", a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Ministrul Sănătăţii a mai subliniat că acest proces nu va însemna abandonarea sistemului medical pe umerii comunităţilor locale. „Nu va însemna că le vom transfera acestor oameni, acestor comunităţi, unităţile medicale şi îi vom lăsa să se descurce cum vor putea şi cum vor şti", a spus Cseke.

Prin transferul către autorităţile locale se urmăreşte şi creşterea autonomiei spitalelor din punct de vedere managerial. Astfel, autorităţile locale vor avea în administrare logistică, financiară şi umană tot ce înseamnă unitate sanitară publică. Descentralizarea înseamnă şi că managerul din aceste unităţi va încheia contractul de management cu conducerea administraţiei locale şi nu cu ministrul Sănătăţii cum se întâmplă în prezent, spun reprezentanţii ministerului.

Descentralizarea se va face cu consultarea sindicatelor, structurilor asociative ale administraţiei publice locale, a asociaţiilor de pacienţi şi a tuturor categoriilor afectate şi interesate de acest subiect.

După descentralizare, concursurile pentru ocuparea funcţiilor de manager vor fi organizate de către consiliile judeţene.

Până la1 iulie,vor fi transferate autorităţilor locale peste 85% din unităţile sanitare aflate în sistemul public, precizează reprezentanţii ministerului. Astfel, din cele 435 unităţi sanitare publice existente în prezent pe teritoriul României, se propune transferul către autoritatea locală a unui număr de 373 unităţi. Vor rămâne în reţeaua Ministerului Sănătăţii un număr de 62 unităţi sanitare de interes naţional, respectiv institute publice, o serie de spitale clinice judeţene de urgenţă (cele din centrele universitare importante), spitalele cu profil de psihiatrie şi spitale monospecialitate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii