Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:30 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE - ÎCCJ a amânat dosarul lui Klaus Iohannis Cum s-a rostogolit tăvălugul incompatibilităţii în rândul primarilor constănţeni

ro

18 Nov, 2014 10:01 3146 Marime text
Astăzi este primul termen la Înalta Curte de Casație și Justiție în Cazul ANI vs.Iohannis. Magistrații instanței supreme au de ales: resping recursul ANI, judecă procesul de incompatibilitate sau așteaptă decizia judecătorilor constituționali, scrie ştiripesurse.ro.

Trei judecători de la Instanța Supremă iau în discuție, astăzi, dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis. Magistrații nu se vor pronunța față de probele depuse la dosar și nu vor cita părțile, adică inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) și pe Klaus Iohannis. Ei vor stabili doar dacă admit sau nu recursul declarat de ANI, relatează evz.ro, citat de stiripesurse.ro.

În acest moment al procedurii, potrivit legii, există trei posibilități:

1. Toți cei trei judecători se pun de acord și stabilesc că recursul inspectorilor ANI este nefondat. În acestă situație, se respinge cererea Agenției, se motivează decizia și procesul se încheie cu victoria lui Iohannis.

2. Dacă cei trei judecători se pun toți de acord și stabilesc că recursul este admisibil, iar dacă problema nu este una controversată și rezolvarea este simplă, magistrații se pot pronunța pe caz, definitiv. Soluția se comunică părților, fără citarea lor.

3. A treia posibilitate prevede ca judecătorii să admită „în principiu” recursul, să fixeze o dată când începe procesul și să citeze cele două părți.

Sursa: stiripesurse.ro


UPDATE, ora 10.35
Primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru, unul dintre aleşii din jueţul Constanţa declarat incompatibil de ANI ca urmare a exercitării simultane a funcţiei de ales local, cât şi a calităţii de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor în SC RAJA SA, declară că aşteaptă cu interes decizia ÎCCJ în cazul actualului preşedinte ales al României, Klaus Iohannis. „Şi în cazul nostru este o aberaţie ca, fiind de drept reprezentanţii comunităţii locale, şi reprezentând interesele oamenilor în cadrul unei societăţi de interes public, să fim declaraţi incompatibili. Mai ales că nu am fost remuneraţi pentru aşa ceva. Este o neconcordanţă, o lipsă de armonie între legi. Cine să reprezinte interesele oamenilor care l-au ales pe primar pentru a face tocmai acest lucru, dacă nu cel ales? Daca instanţa va fi drepată va arăta că nu este vorba despre niciun fel de incompatibilitate în această situaţie“, a declarat primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru.

Şi primarul comunei Albeşti, Gheorghe Moldovan, aştepată decizia ANI în cazul stării de incompatiblitate sesizate la primarul Sibiului, Klaus Iohannis. „Nu ştiu ce se va întămpla. În orice caz, RAJA nu este o întreprindere, nu e ca şi cum am fi lucrat şi am fi primit bani de acolo, sau alte foloase. Pur şi simplu am făcut ceea ce trebuia să facem: să reprezentăm interesele oamenilor care ne-au ales. Este o instituţie de interes local, a fost o Hotărâre de Consiliu Judeţean, prefectul nu a atacat-o, noi ne-am conformat. Sperăm ca odată cu decizia aceasta să se hotărască şi de care parte a baricadei ne situăm toţi aleşii care avem problema incompatibilităţii penru că ne-am dus şi am reprezentat interesele comunităţii locale într-o societate de interes public“, a declarat primarul comunei Albeşti, Gheorghe Moldovan.


UPDATE, ora 11.40
Nicuşor Constantinescu a rostogolit bulgărele incompatibilităţilor în Constanţa


La Constanţa, tăvălugul primarilor declaraţi incompatibili de către ANI a fost „împins“ de preşedintele (actualmente suspendat al) Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. El a fost cel de la care a pornit totul, cel care a emis un act cu efect de bumerang, care până la urmă s-a întors şi împotriva sa şi a altor aleşi locali apropiaţi lui.

Documentul numărul 21866/10.11.2011 a fost trimis de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, Agenţiei Naţionale de Integritate. Prin intermediul actului, şeful CJC comunica Agenţiei Naţionale de Integritate faptul că şapte primari din judeţul Constanţa, toţii fiind membri ai PSDL se află în stare de incompatibilitate „determinată de cumularea calităţii de primari cu cea de reprezentanţi ai autorităţilor publice locale în SC RAJA SA Constanţa”. Mai precis, prin planul pus la cale de preşedintele CJC au avut de suferit primarii Florin Mitroi (Valu lui Traian), Vasile Delicoti (Poarta Albă), Traian Cristea (Costineşti), Nicolae Anghel (Castelu), Mugur Viorel Mitrana (23 August), Gheorghe Moldovan (Albeşti), Gheorghe Cojocaru (Murfatlar).
Culmea este că preşedintele CJC a făcut această sesizare cu bună ştiinţă la finele anului 2011 deşi, atât el, cât şi mai mulţi primari PSD se aflau în aceeaşi situaţie. Aşa se face că la un an distanţă, actul se întoarce împotriva sa cu un efect de bumerang: preşedintele CJC, social-democratul Nicuşor Constantinescu, şi o serie de primarii PSD ajung să fie declaraţi incompatibili, în urma altei sesizări înaintate de primarul comunei Castelu, Nicolae Anghel, tocmai unul dintre primarii „pârâţi“ de Constantinesu Agenţiei Naţionale de Integritate.
Citeşte aici  cine sunt cei aştepată astăzi, cu sulfetul la gură, deciza ÎCCJ în cazul lui Klaus Iohannis.


UPDATE, ora 12.10
Ce spune primarul Constantin Micu, cel care a sesizat Curtea Constituţională cu privire la articolul în baza căruia sunt judecaţi Iohannis şi alţi primari
Potrivit primarului comunei Tuzla, Constantin Micu - cel care a ridicat la Curtea Constituiţională o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la articolul de lege în baza căruia Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a declarat incompatibili mai mulţi aleşi locali, printre care şi Klaus Iohannis - „aceasta este cea mai bună ocazia pentru armonizarea legilor. Legile Uniunii europene spun una, legile noastre spun alta, iar noi şi comunităţile locale suntem cei care pierd. Această problemă a incompatibilităţilor trebuie pusă pe tapet şi rezolvată odată pentru totdeuna. Dacă instanţa decide că suntem incompatibili pentru că am reprezentat interesele localtăţii în AGA unei societăţi de interes local, asta este ne supunem“, a declarat primarul Constantin Micu.
Amintim că şeful administraţiei locale de la Tuzla a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului de lege care prevede că un ales local se află în stare de incompatibilitate dacă este şi reprezentant în adunările generale ale societăţilor de interes local.

Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (…) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”, prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. În baza acestui articol de lege, ANI i-a declarat incompatibili pe mai mulţi aleşi locali, printre care şi pe preşedintele ales al României, Klaus Iohannis.


UPDATE, ora 15.45
Potrivit România TV, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat dosarul de incompatibilitate al Lui Klaus Ioahnnis pentru o dată care va fi anunţată ulterior.
Citeşte şi aici despre acest lucru.

Dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis a fost amânat de către magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justitie (ICCJ), la două zile dupa ce a câştiagt alegerile prezidenţiale. Înalta Curte nu a precizat noul termen de judecată, precizează RTV.net
Instanţa supremă este cea care va decide definitiv dacă primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat municipiul în adunările generale ale acţionarilor societăţilor Apă Canal şi Pieţe sau dacă raportul ANI va fi anulat, aşa cum a dispus şi Curtea de Apel Alba-Iulia. Decizia ÎCCJ în cazul lui Iohannis este aşteptată cu sufletul la gură şi de jumătate dintre aleşii locali din judeţul Constanţa, declaraţi incompatibili într-o speţă asemănătoare.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii