Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:38 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președintele Klaus Iohannis îl va întâmpina pe Papa Francisc la sosirea în România. Ce program comun au

ro

30 May, 2019 13:01 1520 Marime text
Președintele României, Klaus Iohannis, îl va primi vineri, 31 mai a.c., pe Sanctitatea Sa Papa Francisc la Palatul Cotroceni. Vizita Apostolică în țara noastră are loc în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. 

Vizita de stat a Sanctității Sale se desfășoară la invitația Președintelui Klaus Iohannis, care a adresat această invitație în luna mai 2015, cu ocazia aniversării unui sfert de veac de la reluarea relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun. Ulterior, în martie 2017, invitația a fost reînnoită prin scrisoarea transmisă de către Președintele României Sanctității Sale.

La sosirea în România, Papa Francisc va fi întâmpinat de către Președintele Klaus Iohannis la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, la ora 11:25, urmând ca ceremonia oficială de primire la Palatul Cotroceni să aibă loc la ora 12:05.

Președintele României și Sanctitatea Sa Papa Francisc vor avea convorbiri tête-à-tête, iar începând cu ora 13:05, în Sala Unirii, se va desfășura întâlnirea cu autoritățile statului, reprezentanții societății civile și corpul diplomatic. Cu această ocazie, în prezența a aproximativ 400 de invitați, Președintele Klaus Iohannis și Sanctitatea Sa vor susține discursuri.

Președintele României apreciază că vizita Papei Francisc în România este un prilej fericit de a aduce laolaltă credincioșii creștini ortodocși, romano-catolici și greco-catolici. Astfel, Președintele Klaus Iohannis va fi alături de Sanctitatea Sa la câte o ceremonie religioasă dedicată fiecărui cult. Vineri, 31 mai a.c., începând cu ora 17:00, Președintele Klaus Iohannis va participa la ceremonia Bisericii Ortodoxe Române de la Catedrala Națională. Ulterior, începând cu ora 17.55, Președintele României va fi prezent la liturghia romano-catolică de la Catedrala Sfântul Iosif. De asemenea, duminică, 2 iunie a.c., Președintele Klaus Iohannis va merge la Blaj, unde, pe Câmpia Libertății se va ține liturghia greco-catolică și va avea loc ceremonia de beatificare a șapte Episcopi greco-catolici martiri.

Vizita în România a Sanctității Sale Papa Francisc se va încheia duminică, 2 iunie a.c., ora 17:30, cu ceremonia plecării oficiale de pe Aeroportul Internațional Sibiu, în prezența Președintelui României.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii