Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:12 20 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a declarat că locul României este clar în spaţiul Schengen

ro

21 Feb, 2018 18:41 336 Marime text
Locul României este clar în spaţiul Schengen, a declarat miercuri, la Bruxelles, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, într-o conferinţă de presă comună cu prim-ministrul Viorica Dăncilă, conform Agerpres.ro
 
Juncker a subliniat că, anul viitor, prin faptul că va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, România are o responsabilitate "foarte mare".
 
Şeful CE a menţionat că Viorica Dăncilă a fost membru al Parlamentului European. "Deci Europa nu are niciun fel de secret pentru doamna prim-ministru din România", a spus înaltul oficial.
 
Jean-Claude Juncker a amintit, în conferinţa de presă, şi de schimbările de Executiv din România.

"Într-adevăr, e al cincilea prim-ministru pe care îl întâmpin aici de la începutul mandatului meu şi să sperăm că acest ciclu se va opri şi că doamna prim-ministru va rămâne mai mult în funcţie, pentru că, cumva, nu mai ştiu unde pleacă toată lumea cu care mă întâlnesc ca prim-ministru", a afirmat Juncker.

 
El a precizat că a discutat cu şefa Executivului de la Bucureşti despre perspectiva preşedinţiei române a Consiliului UE, în primul semestru din 2019, şi a menţionat, în context, Summitul post-Brexit de la Sibiu.
 

"Ar trebui să putem să determinăm liniile cele mai importante ale perspectivelor financiare", a declarat el, adăugând că "responsabilitatea viitoarei preşedinţii române e foarte mare aici, în această perspectivă".

 

"Sunt convins că Mecanismul de Cooperare şi Verificare cu privire la Bulgaria şi la România ar trebui ridicat, deci să fie terminat înainte de sfârşitul mandatului acestei Comisii", a punctat Jean-Claude Juncker.

 
Preşedintele CE a vorbit şi despre o eventuală aderare a ţării noastre la Schengen. "Locul României clar este în spaţiul Schengen. Clar, nu mai e niciun motiv să excludem România din aceste ambiţii cetăţeneşti care ţin de spaţiul Schengen", a subliniat oficialul european.

Sursa: Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii