Premierul Boc Sunt de acord că profesorii au salarii mici, dar creşterile nu pot fi făcute din pix
Premierul Boc: Sunt de acord că profesorii au salarii mici, dar creşterile nu pot fi făcute din pix
18 Apr, 2011 22:56
ZIUA de Constanta
1016
Marime text
"Este evident şi sunt de acord cu dumneavoastră că salariile
profesorilor sunt încă mici, aşa cum sunt încă mici şi salariile
funcţionarilor publici, ale judecătorilor, ale medicilor şi ale altor
categorii sociale, însă orice creştere salarială nu trebuie făcută din
pix, ci trebuie făcută doar cu acoperire în economie, pentru că, dacă o
asemenea creştere de salarii nu are acoperire în economie, ajungem la
situaţiile din anul 2008, când s-au dat salarii fără acoperire şi care
n-au fost susţinute de creşterea economică, iar rezultatele le
cunoaşteţi cu toţii, prin ceea ce a însemnat agravarea crizei economice
în România", a afirmat Emil Boc, în plenul Legislativului, la angajarea
răspunderii Guvernului pe legea privind salarizarea cadrelor didactice
în anul 2011.
Şeful Executivului a susţinut că actul normativ nu este unul de uniformizare sau de plafonare a salariilor profesorilor.
"Această lege nu este de plafonare a salariilor profesorilor, nu
este o lege care să uniformizeze salariile profesorilor, nu este o lege
care să îngheţe salariile profesorilor, ci este o lege care doar spune
simplu că în 2011 salariile nu pot fi majorate cu 50%. Asta în contextul
în care, în urma adoptării acestei legi, aproximativ 95% din cadrele
didactice din România nu vor suferi niciun fel de modificare salarială
în raport cu salariul primit în luna ianuarie", a spus Emil Boc.
De asemenea, premierul a arătat că, potrivit statisticilor pe
primele două luni ale anului 2011, România va ieşi din recesiunea
economică, urmând să iasă şi din criză, "încet, dar sigur".
"România, potrivit ultimelor date pe care le avem de pe primele două
luni, va ieşi din recesiune şi urmează să parcurgă drumul creşterii
economice. Încet, dar sigur. Nu imediat se va resimţi în bunăstarea
oamenilor beneficiul ieşirii din recesiune, dar drumul corect este
acesta şi care ne va asigura o creştere economică în 2011 şi 2012.
Altfel spus, în 2011 va fi mai bine decât în 2010 şi în 2012 mai bine
decât în 2011. Aceste lucruri se pot face numai dacă nu facem paşi
înapoi şi nu cedăm tentaţiei de a fi populişti pe termen scurt, cu
pierderi majore pe termen mediu şi lung pentru ţară", a mai afirmat
şeful Guvernului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii