Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:56 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Precizări importante de la ANPC după ce un copil de 3 ani a murit după ce a mâncat o shaorma

ro

20 May, 2018 14:11 4019 Marime text

Un copil de 3 ani a murit, iar părinții lui ar fi orbit după ce au mâncat shaorma. Autoritățile au închis fast-food-ul, iar procurorii au deschis o anchetă de moarte suspectă. Tragedia a început în seara zilei de 16 mai a.c. atunci când cei doi soți, împreună cu fiul lor, care locuiesc în cartierul bucureştean Pantelimon, au mers la un fast-food din apropiere pentru a mânca shaorma. Joi dimineață, copilul s-a simțit foarte rău şi a fost transportat la Spitalul de Boli Infecțioase Colentina, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Drama pentru cei doi părinţi nu s-a oprit aici. În urma controlului medical la care au fost supuşi, cei doi au aflat că au probleme grave cu vederea.
Potrivit unor surse, inspectorii Direcției de Sănătate Publică și cei ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au prelevat probe și fac analize asupra tuturor produselor comercializate în shaormeria care se află în zona Vergului din București.
Autoritățile au închis fast-food-ul, iar procurorii au deschis o anchetă de moarte suspectă.
Recomandările Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului
Pentru a achiziţiona produse de tip fast food care să nu le pună viaţă în pericol, consumatorii trebuie sa tina cont de următoarele sfaturi: la cumpărarea produselor din carne/carne tocata să acorde atenţie deosebita la aspectul produsului; să urmărească modul de etichetare, sa nu cumpere produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie înscrierea, la locul de comercializare a datei durabilitatii minimale/ datei limită de consum şi a ingredientelor alergene; să refuze produsele din carne tocata pentru care exista îndoieli privind calitatea si modul de informare prin etichetare; să refuze produsele din carne pe care nu este înscrisă data durabilităţii minimale/ data limită de consum sau dacă aceasta este modificata sau depăşită; să nu cumpere produse din carne tocata din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu poate elibera bon de casa cu care să fie justificată tranzacţia comercială şi riscă să achiziţioneze un produs neconform sau chiar nesigur care le poate afecta sănătatea.
Şeful ANPC, Paul Anghel, spune că „trebuie urmărit, în cazul produselor alimentare, modul de expunere şi comercializare a acestora, pentru a observa unele indicii care pot să conducă la identificarea riscurilor pentru sănătate şi anume: existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele; integritatea ambalajelor, care trebuie sa asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării; etichetarea acestora, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, termenul de valabilitate, etc.
De asemenea, înainte de achiziţionarea alimentelor, din locuri specializate în acest sens, consumatorii trebuie să se asigure că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă. Trebuie să acorde atenţie preţului afişat şi să verifice concordanţa dintre preţurile afişate la raft şi cele marcate pe bonurile de casă. Şi un ultim sfat să solicite şi să păstreze bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doreşte să reclame calitatea/siguranţa unui produs”.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii