Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:51 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţiştii din Constanţa s-au întrecut la fotbal. Cine sunt campionii. O poliţistă - surpriza campionatului

ro

25 Apr, 2019 01:51 4109 Marime text
Ieri s-a încheiat una din cele mai reuşite competiţii de fotbal în sală organizată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor  şi Personalului Contractual-Biroul Teritorial IPJ Constanţa.

Vasile Zelcă, preşedintele sindicatului în cauză, spune că „a fost o competiţie extraordinară, cu multe echipe înscrise, cu partide frumoase şi cu o finală pe măsură: două echipe care au pornit din urna a III-a la extragerea grupelor, două echipe de tineri politişti-Secţia 2 Poliţie Constanţa şi Serviciul Rutier, două echipe renăscute din propria cenuşă a campionatului din 2017, două echipe care ne demonstrează că tinerii poliţişti care vin din urmă confirmă deja că vor fi următoarele generaţii care vor duce lupta cu infracţionalitatea şi vor asigura liniştea şi ordinea publică în judeţul Constanţa”.

„Acest campionat, chiar dacă o face indirect, ne spune că tânăra generaţie este pregatită să preia ştafeta, daca nu cumva a preluat-o deja din mers fără ca noi , veteranii de astăzi, să ne fi dat seama de acest lucru”, mai spune Zelcă.

Finala mică a avut un rezultat previzibil, astfel că Mangalia a dispus la scor de Secţia 8 Rurală Băneasa, adjudecându-şi locul III şi premiul de 600 lei.

Finala Mare a fost un meci curat, frumos, cu faze la ambele porţi, cu un portar de zile mari pentru Sectia 2 Poliţie Constanţa, care chiar şi atunci când nu a fost pe minge, voluntar sau nu,  a parat incredibil şi şi-a salvat echipa de la goluri ca şi înscrise, ne-a mai relatat preşedintele sindicatului poliţiştilor constanţeni.

În Sala Sporturilor Constanţa, finala mare s-a încheiat cu scorul de 4-1 pentru Secţia 2 Poliţie Constanţa, care a devenit şi campioana competiţiei, adjudecându-şi şi premiul de 1400 lei, Rutiera fiind nevoită să cu locul II şi premiul de 1000 lei.

Iată şi clasamentul final:

Campionii competiţiei: Secţia 2 Poliţie Constanţa
Locul II: Serviciul Rutier Constanţa (singura echipă neînvinsă din campionat)
Locul III - Poliţia Mangalia
Premii individuale:
Cel mai bun portar: Dan Albină - Serviciul Rutier
Cel mai bun fundaş: Alexandru Ciurea- Secţia 2 Poliţie Constanţa
Cel mai tehnic jucător: Petrişor Neagoe -Secţia 2 Poliţie Constanţa
Golgeter: Mihai Bacale - Serviciul Rutier - 6 goluri
Veteranul competiţiei: Gheorghe Ţîrcovnicu- Secţia 3 Poli.ie Constanţa.
Surpriza competiţiei: Roxana Solcan - Secţia 7 Poliţie Rurală Crucea, în premieră, singura femeie jucător de fotbal a campionatului.
 
Sursa foto: Vasile Zelcă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii