Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:15 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițiștii constănțeni au luat cu asalt litoralul Droguri găsite asupra mai multor cetățeni români și străini veniți la distracție (galerie foto)

ro

02 May, 2019 15:59 2286 Marime text
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- S.T. Constanța, au organizat, în ultima săptămână, o acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri de risc și mare risc. 33 de dosare penale au fost întocmite potrivit Legii 143/2000.

În perioada 25 aprilie - 1 mai a.c., zeci de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au desfășurat, în cadrul unui festival de muzică electronică din stațiunea Mamaia, activități pentru prevenirea și combaterea traficului și a consumului ilicit de droguri.

Pe perioada desfășurării activităților, au fost legitimate peste 1.300 de persoane, dintre care 415 cetățeni străini. Polițiștii, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanța, au întocmit 33 de dosare penale, fiind cercetate 34 de persoane, dintre care 18 români, 7 britanici, 6 italieni, un german, un bulgar și un francez.

În urma probatoriului administrat, 4 persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Totodată, polițiștii au descoperit și retras din circuitul ilicit mai multe comprimate ecstasy, pliculețe conținând cocaină, ketamină, amfetamină, dar și muguri de cannabis.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Serviciului pentru Imigrări Constanța și al jandarmilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii