Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:36 28 01 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţia Constanţa Educaţie Rutieră

ro

27 Jan, 2013 15:13 1076 Marime text

Educaţia rutieră reprezintă unul dintre elementele esenţiale ale civilizaţiei moderne. Datoria oricărui cetăţean este de a respecta regulile de circulaţie şi, în acelaşi timp, de a participa, în mod conştient, la stimularea interesului celorlalţi membri ai societăţii pentru cunoaşterea şi respectarea acestor reguli.


Avand în vedere faptul că anual în accidentele de circulaţie la nivel naţional îşi pierd viaţa peste 2000 de persoane şi alte 40.000 de persoane sunt vătămate corporal, principalul oviectiv al Poliţiei Rutiere îl reprezintă reducerea progresivă a numărului accidentelor de circulaţie.  O categorie vulnerabilă în ceeea ce priveşte împlicarea în accidente rutiere o reprezintă minorii, în statistica accidentogenă a anului 2012 la nivel naţional fiind înregistrate 2394 de accidente în care au fost implicaţi minorii, soldate cu 60 de persoane decedate, 617 persoane rănite grav şi 1855 de persoane rănite uşor.  În consecinţă, pentru îmbunătăţirea siguranţei minorilor şi prevenirea împlicării acestora în accidente rutiere în perioada 21 ianuarie – 25 ianuarie 2013, poliţiştii rutieri, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au organizat activităţi informativ- educative în randul elevilor de la Şcoala Gimnazială nr. 7, Şcoala Gimnazială nr. 8 şi Grădiniţa „Lumea Copiilor” din municipiul Constanţa. Aproximativ 200 de elevi şi preşcolari au asistat la lecţiile susţinute de poliţişti, în cadrul cărora le-au fost explicate reguli elementare de circulaţie, ce înseamnă: agent de circulaţie, trecere de pietoni, semafor, accident de circulaţie. Deasemenea au vizionat un spot cu caracter educativ şi au adresat intrebări poliţiştilor. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii