Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:13 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PNL vrea comisii de anchetă pe tema Fondului de rezervă a Guvernului şi a situaţiei Autostrăzii Comarnic-Braşov

ro

16 Feb, 2015 13:48 623 Marime text
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat luni, la finalul şedinţei săptămânale a conducerii PNL, că formaţiunea solicită înfiinţarea a două comisii de anchetă în Camera Deputaţilor şi Senat, pe tema cheltuirii Fondului de rezervă a Guvernului şi a situaţiei Autostrăzii Comarnic-Braşov, informează Mediafax.
 
“PNL a decis să solicităm la nivel parlamentar constituirea a două comisii de anchetă, prima la nivelul Camerei Deputaţilor în legătură cu modul de cheltuire, de folosire a Fondului de rezervă aflat la dispoziţia primului ministru. Raportul Curţii de Conturi relevă faptul că banii au fost alocaţi după criterii politice, în mod evident nu face altceva decât să confirme practica alocării subiective şi politice a banilor aflaţi la dispoziţia primului ministru, şi bineînţeles în afara scopului pentru care s-a creat acest fond”, a spus Stroe, citat de Mediafax.

El a menţionat că alocarea fondurilor nu s-a realizat în mod transparent, cu respectarea criteriilor de urgenţă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii