Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:45 20 04 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 120 de înştiinţări pentru constănţenii care trebuie să îşi igienizeze imobilele. Poliţia Locală Constanţa, în campania "Curăţăm Constanţa Noastră"

ro

03 Apr, 2019 11:28 505 Marime text
În data 02.04.2019, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat  268 amenzi contravenționale în valoare totală de 52.645 lei.

Au fost constatate: 19 de abateri de la normele legale privind menținerea curățeniei pe domeniul public al municipiului Constanța, 19 abateri de la dispozițiile legale privind tulburarea ordinii, liniștii publice și a unor reguli de conviețuire socială, 126 încălcări ale legislației rutiere, 4 abateri de la dispozițiile legale care se referă la consumul de produse din tutun în unitățile sanitare de tip spital, 79 de abateri de la normele legale privind obligativitatea deținerii titlului de călătorie valabil pe mijloacele de transport public în comun, 5 contravenții pentru nerespectarea normelor legale privind evidența, domiciliul, reședința și actele de idetitate ale cetățenilor români, 4 abateri contravenționale pentru executarea de lucrări de construcții fără a deține autorizație de construire, 8 abateri pentru acte de comerț ilicit, etc.

De asemenea, polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului și disciplinei în construcții împreună cu reprezentanți ai Serviciului de Sprijinire și Îndrumare Asociații de proprietari au acționat pe raza municipiului Constanța pentru igienizarea și zugrăvirea fațadelor și a zidurilor, precum și a perimetrului adiacent imobilelor, eliminarea de graffiti, refacerea gardurilor și a firmelor luminoase, înlocuirea geamurilor și a vitrinelor deteriorate, identificarea problemelor ce țin de colectarea și ridicarea gunoaielor depozitate necorespunzător pe domeniul public, curățarea terenurilor de frunze și crengi, întreținerea, toaletarea și salubrizarea peluzelor/spațiilor verzi și a zonelor cu flori.

În acest sens, au fost emise 126 de înștiințări către persoane fizice/ juridice cu termene pentru remedierea problemelor identificate, conform criteriilor menționate mai sus.

Activitățile de control s-au derulat în scopul desfășurării campaniei Curățăm Constanța Noastră.

Pe această cale facem apel la constănțeni să se alăture demersurilor întreprinse de către Direcția Generală Poliția Locală în ceea ce privește acțiunea de ecologizare desfășurată la nivelul municipiului Constanța și să respecte normele legale în vigoare în ceea ce privește curățenia și protecția mediului.

"Reamintim numerele de telefon la care cetățenii pot apela cu încredere pentru a semnala situații din sfera noastră de compentență instituțională -0241484205-Dispecerat sau 0799/606142(WhatsApp).
Numai împreună putem asigura un mediu curat și sanătos în municipiul Constanța!". transmit poliţiştii locali.

Ti-a placut articolul?

Comentarii