Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:35 18 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Personalul Forțelor Aeriene Regale, alături de militarii români, de Ziua Marinei. Ce au declarat britanicii

ro

16 Aug, 2018 17:23 868 Marime text


Personalul Forțelor Aeriene Regale (RAF) și aeronavele detașate în sudul României s-au alăturat celorlalți aliați într-o paradă militară imensă pentru a celebra cea de-a 116-a aniversare a Zilei Marinei Române.

După defilarea plutoanelor, printre care s-a aflat și cel format din membrii 135 Expeditionary Air Wing (EAW), cu sediul la baza aeriană Mihail Kogălniceanu (MK), a urmat o survolare efectuată de două  aeronave  Typhoon RAF care au zburat în formație  cu două aeronave MiG-21 românești, într-o zi plină de evenimente organizate la Portul Constanța, sărbătorind Ziua Marinei Române în anul centenar al României.

În timpul prezentării alocuțiunii sale militarilor și mulțimii care au venit pentru a lua parte la eveniment, Președintele României, Klaus Iohannis, a acordat, de asemenea, distincții și medalii unor membri ai Forțelor Armate Române. Prezent alături de președinte a fost, de asemena, și ministrul apărării, Mihai Fifor.

"Ne aflăm într-o regiune nu doar încărcată de istorie, dar care are și o importanță strategică pentru noi, mai ales în contextul actual de apărare. Forțele Navale Române au un rol deosebit de important în asigurarea suveranității României în spațiul maritim național. Evenimente precum cel de astăzi ne dovedesc puterea valorilor și simbolurilor care ne unesc", a spus Iohannis.

Alături de EAW, s-au aflat și Forțelor Armate ale Statelor Unite ale Americii, Italiei, Ucrainei și României. Senior Aircraftman Rhys Jones, un pompier RAF dislocat de la RAF Lossiemouth care s-a oferit voluntar să participe la paradă a spus: "M-am bucurat enorm de munca  si de instrucția desfășurată alaturi de Serviciile Romane de Pompieri la baza aeriană MK. Atât colegii din secțiile militare, cât și cei din cele civile cu care am lucrat, au fost extrem de profesioniști și de primitori. A fost fantastic să fiu parte din paradă alături de personalul Forțelor Armate Române, precum și celelalte trupe venite din alte țări pentru a sărbători Ziua Marinei Române".

Sursă foto: SAC Knox RAF

Ti-a placut articolul?

Comentarii