Patru jandarmi, răniți într-un grav accident rutier. Maşina cu care se aflau în misiune, lovită de o autoutilitară care a intrat pe contrasens
Patru jandarmi, răniți într-un grav accident rutier. Maşina cu care se aflau în misiune, lovită de o autoutilitară


Potrivit sursei citate, maşina cu care se aflau în misiune a fost lovită de o autoutilitară care a intrat pe contrasens.
"În cursul acestei dimineţi, o autoutilitară VW aparţinând Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Covasna a fost implicată într-un accident rutier cu o altă autoutilitară, care a intrat pe contrasens, în zona localităţii Brădet. În autoutilitara aparţinând Jandarmeriei se aflau 4 jandarmi, aflaţi în misiune de combatere a furtului de material lemnos. În urma impactului, toţi cei 4 jandarmi au fost răniţi, primind îngrijiri medicale la faţa locului şi ulterior fiind transportaţi la spital. În prezent, jandarmii se află internaţi în unităţi medicale din municipiul Braşov", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Inspectoratului de Jandarmi Covasna.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna, Marius Tolvaj, a precizat că în accident au mai fost rănite trei persoane.
"În urma evenimentului rutier dintre două autoutilitare au rezultat şapte victime conştiente, din care şoferul uneia era încarcerat. La fata locului s-au deplasat 2 autospeciale de descarcerare, 3 ambulante (1 SMURD şi 2 SAJ) şi o autospecială pentru transport personal şi victime multiple. Salvatorii covăsneni au intervenit pentru descarcerarea şoferului şi acordarea primului ajutor tuturor persoanelor implicate. Acestea au fost transportate în stare de conştienţă la spital", a precizat Marius Tolvaj.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp