Omul zilei la Jurnalul Naţional Mihai Panait, comandantul fregatei Regele Ferdinand
Omul zilei la Jurnalul Naţional: Mihai Panait, comandantul fregatei Regele Ferdinand


În anul 2008 a fost încadrat ca şef Birou sprijin arme, protecţia forţei şi EOD la locţiitorul pentru operaţii din cadrul Componentei Operaţionale Navale. Fregata românească „Regele Ferdinand" a participat în perioada 1-30 noiembrie 2010 la operaţiunea „Active Endeavour" din Marea Mediterană, unde a executat misiuni specifice de prevenire şi combatere a terorismului şi a traficului ilegal alături de alte nave aflate sub comandă NATO, potrivit MApN. Misiunea a reprezentat a şasea participare a Forţelor Navale Române la această operaţiune militară care dovedeşte că România „contribuie activ la sporirea securităţii în Europa". Pentru misiunea militară importantă încredinţată echipajului fregatei „Regele Ferdinand", Jurnalul Naţional îl declară pe comandantul acesteia, Mihai Panait, „Omul zilei".
Sursa: jurnalul.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp