Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:08 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă înfăţişare în dosarul „Prostituate de lux pentru politicieni”

ro

09 Jan, 2011 16:30 1100 Marime text

Ion Tămârjan, Relu Costan, Ştefan Radu Nicola, fiul fostului adjunct al comandantului Poliţiei Municipiului Constanţa, Adrian Nicola, şi Gabriel Voicu sunt aşteptaţi miercuri, la Tribunalul Ialomiţa, pentru a fi audiaţi în dosarul în care sunt acuzaţi de trafic de persoane, potrivit Adevărul de Seară - Slobozia. Potrivit aceleiaşi surse, dosarul a fost amânat la mijlocul lunii decembrie pentru ca Ion „Terra" Tămârjan să îşi angajeze un apărător, după rezilierea contractului cu Stelian Sîrbu. Cei patru sunt cercetaţi în stare de libertate, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis, la mijlocul lunii noiembrie, înlocuirea măsurii de arest preventiv cu interdicţia de a părăsi ţara. Ion Tămârjan, Relu Costan, alături de Ştefan Radu Nicola şi Gabriel Alexandru Voicu, sunt acuzaţi că au racolat peste 80 de fete pe care, ulterior, le-au obligat să se prostitueze în România şi Austria. De serviciile sexuale ale tinerelor, ar fi beneficiat politicianul Rober Negoiţă, controversatul om de afaceri din Mangalia Nuredin Beinur, Emanuel Corneliu Dobrănăuţeanu, Cătălin Trandafir, „Gabi, viceprimarul oraşului Constanţa", etc. Nu este de omis nici faptul că în acest scandal apare şi nume lui Radu Ştefan Nicola, fiul fostului adjunct al Poliţiei Municipiului Constanţa, comisar-şef Adrian Nicola.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii