Noul ambasador desemnat al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, primit de ministrul Afacerilor Externe
Noul ambasador desemnat al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, primit de ministrul
23 Aug, 2018 19:29
ZIUA de Constanta
1303
Marime text
Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, l-a primit astăzi, 23 august 2018, pe ambasadorul agreat al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, Andrew Noble, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare.
Potrivit MAE, întrevederea a reliefat stadiul excelent al relației româno-britanice, întemeiate pe Parteneriatul Strategic bilateral încheiat în 2003 și perspectivele de cooperare în contextul evoluțiilor la nivel european. A fost agreată în acest sens necesitatea și importanța consolidării Parteneriatului Strategic, prin adaptarea la noile realități europene și bilaterale, inclusiv în perspectiva apropiatei Președinții a României la Consiliul Uniunii Europene.
Ministrul român a urat succes ambasadorului Andrew Noble în îndeplinirea mandatului în România, exprimând încrederea pentru o bună cooperare, mai ales ținând cont de experiența sa diplomatică anterioară în țara noastră.
Sursa foto: MAE

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii