Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:05 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noi audieri în Dosarul Microsoft Daniel Funeriu, chemat la DNA

ro

21 Oct, 2014 18:19 2121 Marime text
Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu s-a prezentat marți la Direcția Națională Anticorupție, fiind citat în dosarul Microsoft, transmite Agerpres.

Daniel Funeriu, ministru al Educației și Cercetării în perioada 2009 — 2012, este acuzat de abuz în serviciu, constând în aceea că ar fi semnat și promovat spre aprobare ''Nota privind licențele Microsoft utilizate de către MECTS în școli'', în care se atestă, contrar dispozițiilor legale privind achizițiile publice și a clauzelor contractuale din Acordul cadru nr. 32 din 12 august 2009, că acesta ''permite încheierea unui contract subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licențe MECTS, pentru școli'', toate acestea în condițiile în care HG nr.460/ 2009 nu a reglementat situația licențelor destinate unităților de învățământ.

De precizat că în data de 3 octombrie, președintele Traian Băsescu a anunțat că a aprobat cererea privind începerea urmăririi penale în cazul celor cinci foști miniștri anchetați în dosarul Microsoft, printre care și fostul ministru al educației Daniel Funeriu.
Președintele Băsescu a ținut să sublinieze că din documentele care există în dosar "nu toate vinovățiile sunt la fel", arătând că același lucru rezultă și din referatul procurorilor.
"Spre exemplu, Daniel Funeriu — nu există nici o suspiciune cu privire la bani, la mită și așa mai departe. Este doar în zona de eventual abuz în serviciu", a spus șeful statului la acea vreme.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii