Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:38 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Călin Popescu Tăriceanu, reacție după solicitarea DNA. Ce a declarat președintele Senatului despre acuzațiile aduse

ro

07 Nov, 2018 21:03 1673 Marime text
În legătură cu informaţiile vehiculate în mass-media, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu face următoarele precizări:

”Până la această oră, nu am primit nici o comunicare oficială, referitoare la începerea urmăririi penale într-un dosar al DNA;

În legătură cu informaţiile vehiculate de presă, referitoare la presupuse ilegalităţi în dosarul Microsoft, menţionez:

Pe timpul mandatului meu de Prim-Ministru, Guvernul nu a efectuat nici o plată în contul licenţelor Microsoft;

Hotărârile de Guvern care au fost adoptate în acea perioadă au avut drept scop inventarierea licenţelor Microsoft folosite în instituţiile publice;

Reamintesc că acest contract a fost semnat şi pus în aplicare, în baza unei Hotărâri de Guvern, adoptată în 2004;

Este ciudat faptul că la peste 10 ani de la terminarea mandatului şi la 3 ani după prima vehiculare a numelui meu în acest dosar, se reia această temă pe care o consider o reacţie în plus faţă de atitudinea mea de combatere a abuzurilor şi exceselor din justiţie. Demersurile mele, în mod evident deranjează pe cei care au acaparat în mod ilegitim puterea în Statul Român. Având în vedere dosarul de mărturie mincinoasă în care am fost achitat, pare că din nou asistăm la un alt produs FABRICA DNA de dosare” - este mesajul transmis de Călin Popescu Tăriceanu. 

Reacția acestuia vine după ce DNA a solicitat Senatului urmărirea penală a sa. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii