Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:30 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Educației schimbă manualele școlare!

ro

23 Aug, 2014 21:17 2496 Marime text
Apar noi manuale școlare. Cele prezente vor fi înlocuite progresiv în următorii patru ani, zilele acestea încheindu-se procesul de adjudecare a manualelor pentru clasele I şi a II-a, a anunţat ministrul Educaţiei, transmite Observator TV.

„Pe zona de istorie avem un proiect destul de ambiţios, el nu poate fi implementat imediat, pentru că vorbim de reîmprospătarea programei şcolare începând cu clasa a IV-a şi terminând cu clasa a XII-a, iar aici lucrăm cu o echipă din care fac parte şi membri ai Academiei Române. Această istorie va fi prima care va putea să folosească şi noile tehnologii", a declarat Remus Pricopie.

El a precizat că, atunci este vorba despre educaţie, istorie, educaţie pentru cetăţenie democratică, se are în vedere nu numai manualul de istorie, ci întregul program, modul în care programa şcolară este structurată, mai notează sursa citată.

„Noutatea care apare faţă de ceea ce s-a întâmplat până acum este editarea unei istorii în zece volume, dintre care ultimul volum, interesant, cuprinde istoria până la 1989. Ştim că istoricii, de regulă, se detaşează de ultimele decenii. De data aceasta, Academia şi istoricii au avut curajul să scrie istoria până la 1989. La propunerea domnului preşedinte Emil Constantinescu încercăm să facem un lucru: dincolo de programă, un manual de istorie recentă ca manual opţional, deocamdată, în care să folosim elemente din ultimele decenii, lucrând cu proiectul de-abia început, este vorba de un proiect finanţat din fonduri structurale", a mai afirmat Pricopie.

Licitația pentru noile manuale, criticată


Amintim că zilele trecute, președintele Federației Editorilor din România, Mihai Penescu a declarat cu privire la licitația privind manualele școlare că „un grup de interese a dat un tun de 30-50 milioane euro”, potrivit știripesurse.ro.
Acesta a mai afirmat că licitația reprezintă „o lovitură banditească”.
„Ce se întâmplă cu această licitație este o scenă la care asistăm de peste 20 de ani. Un grup de interese a dat un tun de 30-50 de milioane de euro reprezentând valoarea auxiliarelor. Licitanții câștigători au oferit un preț foarte mic. Profitul vine din monopolul asigurat de auxiliare. Un monopol instalat foarte clar, cu ostentație, împotriva legii”, a mărturisit Penescu.

sursă foto: știripesurse.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii