Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:40 18 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Microbuz implicat într-un accident rutier grav în Arad. Un bărbat a murit şi alte două persoane au fost rănite

ro

26 Feb, 2019 09:06 605 Marime text
Un bărbat şi-a pierdut viaţa, iar alte două persoane au fost rănite, marţi dimineaţă, în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz de marfă, pe o arteră rutieră din municipiul Arad, scrie Agerpres.

În microbuz se aflau şoferul şi un pasager, bărbat de 55 de ani, acesta din urmă fiind proiectat prin parbriz pe şosea.

La momentul sosirii echipajului SMURD, bărbatul găsit pe partea carosabilă era decedat, în timp ce femeia şi şoferul microbuzului au suferit răni care nu le pun în pericol viaţa.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga, a declarat că, după primele cercetări efectuate la locul accidentului, reiese că femeia nu a respectat semnificaţia indicatorului "Cedează trecerea". Aceasta ar putea fi cercetată penal pentru ucidere din culpă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii