Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:40 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mahony mixează pentru prima dată în caravana Liberty Parade

ro

26 Jul, 2011 13:20 1239 Marime text

Mahony, DJ-ul răsplătit la Nights.ro Awards cu distincţiile "Cea mai mare ascensiune în 2010″ şi "Rezidentul anului" - se află pentru prima dată în postura de invitat la Liberty Parade, eveniment pe care îl aşteaptă cu nerăbdare. La „una dintre cele mai tari petreceri care se organizeaza în România" - după cum descrie Liberty Parade, DJ Mahony s-a aflat de multe ori în public, „cea mai interesantă experienţă fiind în 2005, cand a început să plouă, muzica era foarte tare şi a fost o senzaţie extraordinară".

Pentru cea de-a 11-a ediţie Liberty Parade „o să pregatesc cele mai bune track-uri pe care le am", spune Mahony. "Va fi un set mai pumpin', cu multe piese noi care sper sa fie pe placul publicului", promite carismaticul DJ, pe numele său real Răzvan George Mărăcine. Mahony invită fanii Liberty Parade „să fie pregătiţi pentru că-i aşteaptă o petrecere de zile mari!".

Pe 30 iulie 2011, Radio 21 porneşte caravana oamenilor lipsiţi de griji şi complexe, veseli şi nonconformişti, cu costume fistichii, frizuri demente şi machiaje stridente, gata să vibreze pe ritmurile muzicii house pe plaja dintre Venus si Saturn.

Responsabili de distracţia solară din camioane se fac: Cristi Stanciu & Matteo, Claudio Cristo; Bogdan Popoviciu & DJ Xander; DJ Dark; Mahony; Proof; DJ Kruger; Marika; Rhadow. De nebunia dance ce porneşte seara pe scena Liberty Parade se ocupă: Christian Green; Ntfo; Allen; Request 629; Adrian Eftimie; Vali Barbulescu; DJ Optick; Sharam; Vika Jigulina; Raoul Russu. Invitatul special al acestei ediţii Liberty Parade este Sharam (Sharam Tayebi), un celebru DJ născut la Teheran, producator şi director de label, ce a făcut parte din Deep Dish, alături de Ali "Dubfire" Shirazinia şi care a devenit unul dintre cei mai apreciaţi artişti din zona progressive house, având la activ un premiu Grammy şi o impresionantă listă de hit-uri.

www.realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii