Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:07 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Localitățile din Regiunea Sud-Est care vor avea internet gratuit în baza unui program UE. Lista integrală

ro

07 Apr, 2018 04:55 9038 Marime text
Peste 10.000 de administraţii locale s-au înscris deja în portalul #WiFi4EU prin care vor beneficia de programul UE de implementare a rețelelor de Wi-Fi gratuit, a informat ieri Reprezentanța Comisiei Europene în România. Uniunea Europeană va aloca 120 milioane euro pentru acest proiect.

Pentru a cere aceste bonuri, reprezentanţii colectivităţilor locale vor putea să se conecteze la site-ul dedicat, unde vor găsi şi o listă cu firmele autorizate să facă lucrările de instalare.

Companiile, în baza bonului, se vor adresa apoi autorităţile europene, pentru a fi plătite.

Colectivităţile care vor să beneficieze de sistem trebuie să se angajeze să finanţeze, cel puţin trei ani, mentenanţa punctelor de conexiune şi costul abonamentului către operatorii care vor furniza internet.

Bonurile vor fi distribuite pe principiul „primul venit, primul servit”, dar Comisia a prevăzut un mecanism pentru a asigura o repartizare geografică echitabilă. 

Iată lista localităţilor din Regiunea Sud-Est care s-au înscris pentru a beneficia de acest proiect.

Județul Brăila: Bărăganul, Dudeşti, Frecăţei (Tulcea), Galbenu, Jirlău, Măraşu, Municipiul Brăila, Oraş Însurăţei, Surdila-Greci;

Județul Buzău: Balta Albă, Beceni, Brădeanu, Glodeanu Sărat, Glodeanu-Siliştea, Mihăileşti, municipiul Buzău, municipiul Râmnicu Sărat, Murgeşti, oraş Nehoiu, Pădina, Poşta Câlnău, Topliceni, Valea Salciei;

Județul Călărași: Belciugatele, Chirnogi, Cuza Vodă, Dichiseni, Dor Mărunt, Dragalina, Dragoş Vodă, Frumuşani, Ileana, municipiul Călăraşi, Nana, Şoldanu;
 
Județul Constanța: Ciobanu, Cumpăna, Mircea Vodă, Limanu, Lipniţa, Mircea Vodă, Constanţa, Medgidia, Cernavodă, Năvodari, Murtfatlar, Negru Vodă, Pantelimon, Peştera, Săcele, Saligny, Saraiu şi Valu lui Traian.

Județul Galați: Barcea, Corod, Independenţa, Lieşti, municipiul Galaţi, Oancea, oraş Târgu Bujor, Pechea, Şendreni, Slobozia Conachi, Tudor Vladimirescu, Valea Mărului;

Județul Ialomița: Boraneşti, Borduşani, Coşereni, Drăgoeşti, Gheorghe Lazăr, Jilavele, Manasia, Moviliţa, municipiul Feteşti, municipiul Slobozia, Munteni-Buzău, oraş Ţăndărei, Radulesti, Reviga, Roșiori, Săveni;

Județul Tulcea: Cerna, Chilia Veche, Greci, Jijila, Jurilovca, Nalbant, oraş Isaccea, Sarichioi, Văcăreni;

Județul Vrancea: Andreiaşu de Jos, Bilieşti, Boloteşti, Câmpineanca, Cârligele, Ciorăşti, Dumitreşti, Garoafa, Goleşti, Jariştea, Jitia, Milcovul, municipiul Adjud, Năneşti, Năruja, Nereju, Nistoreşti, Obrejiţa, Oraş Mărăşeşti, Oraş Odobeşti, Oraş Panciu, Paltin, Reghiu, Străoane, Suraia, Tâmboeşti, Tătăranu, Tulnici, Vânători, Vârteşcoiu, Vizantea-Livezi, Vrâncioaia.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii