Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:38 20 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legea este promulgată! Consumatorii eligibili vor putea se racordeze direct la Transgaz

ro

10 Jul, 2018 20:20 1335 Marime text



Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, prin care consumatorii industriali eligibili vor putea să se racordeze direct la Transgaz.

Legea are ca obiect de reglementare accesul solicitanţilor la reţeaua de gaze naturale.

Actul normativ prevede că ANRE emite autorizaţii pentru construirea unei magistrale directe ca să permită furnizorilor licenţiaţi de către ANRE să furnizeze gaze naturale clienţilor eligibili alimentaţi dintr­o magistrală directă şi furnizarea de gaze naturale de către un furnizor licenţiat de către ANRE oricărui astfel de client eligibil, printr­o magistrală directă.

Legea vizează şi descentralizarea concesionării distribuţiei de gaze de la Ministerul Energiei către unităţile administrativ-teritoriale.

Tot marţi, şeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, modificarea şi completarea Legii societăţilor nr. 31/1990, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi a Legii pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Ti-a placut articolul?

Comentarii