Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:59 27 04 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jaf armat în 40 de secunde la Constanţa A fost prădată o bancă de pe strada Dezrobirii. Vezi imagini de la faţa locului (galerie foto)

ro

09 Mar, 2012 21:51 2664 Marime text

masina_paza_banca.jpgDoi indivizi mascaţi au dat buzna într-o bancă din Constanţa, i-au speriat pe angajaţi cu armele şi au reuşit să fugă cu suma de 20.000 de lei. Vom reveni cu detalii. Din primele informaţii, se pare că este vorba despre banca San Paolo, din zona Dezrobirii. În urmă cu scurt timp, prefectul Claudiu Palaz a declarat că ancheta oamenilor legii este coordonată de comandantul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, comisarul şef Valentin Burlacu. La acest moment, pe raza municipiul Constanţa, poliţiştii organizează mai multe filtre în trafic. Deocamdată, oamenii legii au stabilit că doi indvizi cu cagule pe faţă şi înarmaţi cu pistoale au dat atacul în 40 de secunde, reuşind să fugă cu 20.000 de lei. Oficial, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au declarat că jaful a fost comis în jurul orei 17.00, când doi indivizi mascaţi au dat buzna în bancă, s-au dus glonţ la una dintre casiere şi i-au cerut o sumă de bani ce urmează să fie stabilită pe parcursul anchetei.

san_paolo_bun.jpg După ce s-au văzut cu banii în mână, atacatorii nu au stat pe gânduri şi au fugit. Neoficial, se pare că ambii atacatori ar fi avut pistoale asupra lor şi niciunul dintre angajaţii băncii, dar nici dintre agenţii de pază nu au reacţionat în timpul atacului. Nu se ştie dacă atacatorii au fugit pe jos sau cu maşina. Alături de comandantul IPJ Constanţa, la faţa locului se află şi adjunctul pe linie de ordine publică, comisarul şef Adrian Rapotan, dar şi şeful Serviciului Investigaţii Criminale, comisarul şef Gheorghe Lupşă.

masina_politie_banca.jpgMenţionăm că am încercat să obţinem un punct de vedere din partea firmei de pază Rosegur SA, dat fiind că potrivit afişelor, banca este obiectiv protejat Rosegur, însă acest lucru nu a fost posibil până la acest moment, dat fiind că nu a răspuns nimeni la dispecerat.

Update: Se pare că presupușii hoți au în jur de 40 de ani.

Ti-a placut articolul?

Comentarii