Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:25 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încununată de glorie la Wimbledon, Simona Halep s-a întors acasă. Va fi port-drapel la Tokyo! „Următorul meu obiectiv major - obținerea unei medalii la JO“ (galerie foto)

ro

15 Jul, 2019 17:18 2276 Marime text
Simona Halep tocmai a sosit în România, după glorioasa prestație de la Wimbledon! Pe aeroportul Henri Coandă este așteptată de admiratori entuziaști, de oficialități și jurnaliști.

Sportiva constănțeancă va fi decorată de președintele Iohannis cu Steaua României, în grad de Cavaler. 

Simona a strălucit aseară, la Dineul Campionilor, unde a participat alături de campionul de la masculin, Novak Djokovic.

Campioana va ține o scurtă conferință de presă.
 
Constănțeanca ne-a oferit un spectacol absolut senzațional, cucerind râvnitul trofeu în urma unui meci cu americanca Serena Williams, pe care a dominat-o și a învins-o categoric, în mai puțin de o oră!

După ce a coborât din avion, Simona a fost întâmpinată de Mihai Covaliu, președintele Comitetuui Olimpic și Sportiv Român, Bogdan Matei, ministrul Tineretului și Sportului, Ion Țiriac, președintele Federației Române de Tenis, și Ilie Năstase, care i-au oferit flori și au felicitat-o. Pe drumul Simonei sunt multe pancarte cu mesajul „Mulțumim, Simona!“.  

Campioana din Constanța este îmbrăcată în alb, tradiționala culoare a turneului de la Wimbledon.   
   

Mulțumesc pentru primirea călduroasă. De fiecare dată, mă întorc cu drag în România.  Mulțumesc familiei, tuturor antrenorilor mei, echipei mele, Federației, celor care mă susțin, tuturor fanilor. În ultimii ani, au fost persoane care m-au ajutat mult, managerul meu, Virginia Ruzici, Darren Cahill, care m-a învățat să cred în mine, Ion Țiriac, mi-a dat mereu sfaturi bune. Serena Williams e cea mai bună jucătoare din toate timpurile. Mă voi odihni câteva zile, mă voi bucura de acest trofeu, după care o voi lua de la capăt. În fiecare turneu, îmi doresc să obțin maximul. Toate felicitările pe care le-am primit au fost frumoase. Am dormit foarte bine înaintea finalei de la Wimbledon, având experiența de anul trecut, când am câștigat la Roland Garros. La balul campionilor, nu am dansat, Novak Djokovic era foarte obosit și nu m-a invitat. Visul meu a devenit realitate, având în vedere că în România nu avem teren de iarbă, ca la Wimbledon. În finală, am fost destul de lucidă, clară. Au fost meciul și ziua perfecte. Nu a fost ușor. Am stat concentrată pe tactica mea și a fost foarte bine. Sunt onorată de Steaua României pe care mi-o va oferi domnul președinte Klaus Iohannis. Următorul meu obiectiv major e o medalie la Jocurile Olimpice. Mi-aș dori bineînțeles aurul, dar nu va fi ușor. Voi juca la toate probele, ca să am o șansă în plus să urc pe podium. Voi pune trofeul de la Wimbledon alături de cel de la Roland Garros și de cele de la Madrid. A fost un moment unic să joc în fața familiei regale și am fost emoționată, a declarat Simoma Halep.


La următoarea ediție a Jocurilor Olimpice, cea de la Tokyo, din 2020, Simona va fi portdrapelul României, după cum a confirmat Mihai Covaliu în timpul conferinței de la aeroport a Simonei.

Miercuri, de ora 19.00, Simona va fi prezentă pe Arena Națională din București, pentru o festivitate alături de suporteri și susținători.         

Sursa foto: Facebook (Ministerul Tineretului și Sportului) 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii