Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:27 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 1. Incendiu Club Bamboo Cercetările, preluate de PTB - urmărire penală pentru distrugere

ro

21 Jan, 2017 09:42 2027 Marime text
Cercetările în cazul incendiului de la clubul Bamboo au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, cu sprijinul altor structuri din cadrul Poliției Capitalei, informează Biroul de presă al DGPMB.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru distrugere în dosarul privind incendiul de la clubul Bamboo, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției Alexandru Georgescu, potrivit Agerpres.

„S-a constituit. L-am preluat la Parchetul Capitalei. Pentru distrugere, deocamdată, vedem în funcție de ce va fi", a afirmat reprezentantul PTB, întrebat dacă s-a constituit dosar și pentru ce faptă s-a început urmărirea penală în cazul incendiului de la clubul Bamboo.

El a precizat că a fost trimisă la fața locului o echipă de anchetatori. "Doi procurori criminaliști. Acum mă duc și eu acolo. O să meargă și șeful de secție și, mă rog, Poliție ", a menționat Georgescu.

Un incendiu puternic a izbucnit, în această dimineață, la clubul Bamboo din capitală. Clubul a ars în totalitate, clădirea fiind prăbușită în cea mai mare proporție.

Un număr de 11 victime ale incendiului din Bamboo au fost depistate cu intoxicare și hipotermie până în prezent, informează reprezentanții ISU București. Conform acestora, 38 de persoane au ajuns la spital, dintre care 21 de victime transportate de SMURD și SABIF, iar 17 cu mijloace proprii.

UPDATE 1, ora 10.11

Activitățile de cercetare în dosarul incendiului de la clubul Bamboo au început în această dimineață și vor fi audiate persoane ce prezintă interes pentru cauză.

Audierile în dosarul incendiului de la clubul Bamboo vor avea loc la Poliția capitalei - Serviciul omoruri, au anunțat sâmbătă oficiali ai DGPMB.

Citește și

Incendiu la Clubul Bamboo din București. Bilanț IGSU. Clubul s-a făcut scrum. Zeci de victime. Cod Roșu (galerie foto)

Incendiu Club Bamboo. Celebru avocat din Constanța reprezintă interesele clubului

Incendiu Club Bamboo. Ministerul Afacerilor Interne a activat o linie telefonică

Incendiu Club Bamboo: Starea persoanei intubate s-a îmbunătățit

Sursa foto: sursazilei.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii