Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:51 02 08 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării privind declarațiile ÎPS Teodosie referitor la rolul femeii în biserică

ro

10 Jun, 2021 00:27 1141 Marime text
  • Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrunit în ședința de soluționare a petițiilor din data de 9 iunie 2021, a adoptat următoarea hotărâre referitoare la afirmațiile arhiepiscopului Tomisului, Petrescu Teodosie cu privire la rolul femeii în cultul BOR, din data de 06.05.2021, în cadrul emisiunii „Dialog Duhovnicesc”, difuzată de Radio Dobrogea:

Având în vedere: - prevederile art. 1 alin. (3), art. 29 alin. (1), (2), (3) și (5), art. 30 alin. (1), (6) și (7) din Constituția României, - art. 2 alin. (1) și (8), art. 15 din O.G. 137/2000, - art. 1 alin. (1), art. 5 alin. (4) din Legea nr. 489 din 28 decembrie 2006 (*republicată*) privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, respectiv:

- conținutul declarației;
- contextul declarației;
- scopul declarației;
- funcția, poziția socială a autorului declarației;

Consiliul constată că, în astfel de cazuri cum este cel supus analizei (doar în acest caz concret ce constituie obiectul plângerii), în temeiul libertății religioase și a principiului autonomiei cultelor recunoscute de statul român, revine acestora din urmă să aprecieze și să-și aplice propriile regulamente atunci când, un ierarh în exprimarea libertății de conștiință și religioasă poate aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în speță dreptului la demnitate a femeilor.

Acest drept și această obligație a cultelor recunoscute de stat rezultă și din art. 5 alin. (4) din Legea 498 din 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor:

„În activitatea lor, cultele, asociațiile religioase și grupările religioase au obligația să respecte Constituția și legile țării și să nu aducă atingere securității publice, ordinii, sănătății și moralei publice, precum și drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Hotărârea a fost adoptată cu 6 voturi pentru și 2 voturi împotrivă. Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării 9 iunie 2021 București.

Sursa foto: CNCD
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii