Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:43 20 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Handbal masculin Uite ce a păţit HCM Constanţa în Liga Campionilor

ro

26 Feb, 2012 10:26 739 Marime text

HCM Constanţa a fost învinsă în deplasare de formaţia slovenă RK Cimos Koper cu scorul de 28-24 (9-14), sâmbătă seara, în ultimul meci jucat de echipei de pe litoral în Grupa C a Ligii Campionilor la handbal masculin.

HCM a făcut o primă repriză de excepţie, conducând pe tabela de marcaj din debut, în faţa unei formaţii gazdă surprinsă de replica ultimei clasate. HCM a condus cu 4-0 (min. 8), 7-4 (17) şi chiar cu 10-4 (23), iar la pauză a avut un avans de cinci goluri, 14-9. La reluare, slovenii au marcat de trei ori la rând în numai două minute şi au revenit în joc, după care arbitrii danezi Dennis Engkebaelle Stenrand şi Anders Kaerlund Birch au ţinut să decimeze mai mult sau mai puţin justificat echipa noastră. Lui Alexandru Stamate i-a fost arătat direct cartonaşul roşu, iar gazdele au reuşit egalarea, 17-17 (42), iar apoi au preluat şi conducerea (49), 20-19. Deciziile defavorabile ale arbitrilor l-au determinat să protesteze şi pe Nurhan Ali, preşedintele executiv al clubului constănţean, astfel că HCM a fost sancţionată şi cu eliminare de bancă. În aceste condiţii, Cimos Koper s-a desprins în câştigătoare şi s-a impus în final cu 28-24. 
În clasament, HSV Hamburg ocupă primul loc, cu 17 puncte (9 jocuri), urmată de RK Cimos Koper, 13 p (10 j), RK Metalurg Skopje, 12 p (9 j), Orlen Wisla Plock, 7 p (9 j), St. Petersburg HC, 5 p (9 j), HCM Constanţa, 2 p (10 j).

Sursa: www.agerpres.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii