Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:42 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul va negocia cu FMI şi CE un deficit de 2-2,1% din PIB pentru 2015 exclusiv pentru armată şi co-finanţare

ro

30 Nov, 2014 18:02 1235 Marime text
Guvernul va negocia cu experţii FMI şi CE, care sosesc marţi la Bucureşti, un deficit pentru 2015 de 2-2,1% din PIB, procentajul suplimentar de 0,6-0,7% urmând să fie utilizat exclusiv pentru armată şi co-finanţare, relatează Mediafax. Chiar şi la acest nivel sunt necesare măsuri suplimentare pe venituri sau cheltuieli.

Ţinta de deficit bugetar stabilită pentru anul viitor este de 1,4% din PB, care corespunde unui deficit structural de 1% din PIB, pe care România s-a angajat să îl atingă în 2015.

Potrivit mai multor surse, simulările realizate în acest moment la Ministerul Finanţelor Publice vizează reducerea cheltuielilor prin tăieri de la aproape toate ministerele, fiind greu de crezut că experţii FMI şi CE ar accepta o proiecţie de majorare a veniturilor dincolo de ajustarea liniară cu estimarea de creştere economică nominală.

Atât Consiliul Fiscal, cât şi experţi din Ministerul Finanţelor estimează că este nevoie de o ajustare de cel puţin 15 milliarde lei, iar dacă se elimină cheltuielile de apărare şi co-finanţare este vorba de o gaură de acoperit de minim 10 miliarde lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii