Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:43 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Forțele Aeriene Române participă la sărbătorirea Zilei Naționale a Italiei la București, alături de detașamentul italian dislocat pe aerodromul Mihail Kogălniceanu

ro

04 Jun, 2019 19:11 1716 Marime text
Miercuri, 5 iunie, cu ocazia Zilei Naționale a Italiei, o formație mixtă constituită din aeronave MiG-21 LanceR și Eurofighter Typhoon aparținând Forțelor Aeriene Române și detașamentului italian dislocat pe aerodromul Mihail Kogălniceanu vor participa la un exercițiu tactic în zbor, ce se va desfășura la verticala ambasadei Italiei la București.

Potrivit SMFA, exerciţiul contribuie la îmbunătățirea nivelului de pregătire a personalului și a interoperabilității cu forțele aliate în contextul executării unor misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing).

Activitatea se va desfășura doar în condiții meteo favorabile.

Detașamentul italian format din aproximativ 130 de militari (piloți și personal tehnic) cu aeronave Eurofighter Typhoon, dislocat pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, participă la executarea unor misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO alături de aeronavele MiG-21 LanceR și militarii Forțelor Aeriene Române.

Forțele Aeriene Italiene (IAF) se află la prima misiune în România și iau parte la această misiune, pe bază rotațională cu alte națiuni aliate, ca parte a operațiunii Reassurance.
Dislocarea avioanelor IAF în România este parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianței atât în zona de nord, cât și în zona de sud și demonstrează unitatea și determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii