Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:39 19 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exclusiv băieţilor Încep înscrierile la Seminarul Teologic din Constanța

ro

18 May, 2014 04:56 3763 Marime text
Absolvenții de gimnaziu care vor să urmeze o carieră teologică se pot înscrie, în perioada 26-27 mai, la Seminarul teologic liceal ortodox „Sf. Cuv. Dionisie Exiguul” din Constanța.
Cele 30 de locuri puse la dispoziție de instituția de învățământ constănțeană se adresează băieților cu media generală de absolvire a claselor V-VIII peste nota 6 și minim nota 9 la purtare.
Potrivit graficului de admitere, în perioada 22-23 mai, școlile gimnaziale le eliberează candidaților anexele fișelor de înscriere pentru ca, în zilele de 26-27 mai, candidații să depună dosarul de înscrie la seminar.
Desfășurarea probelor de aptitudini are loc între 28 și 30 mai, iar pe data de 2 iunie se afișează rezultatele și se depun contestațiile.
Pentru înscriere, candidații trebuie să depună la seminar un dosar, care să cuprindă pe lângă alte documente solicitate în astfel de situaţii recomandarea preotului duhovnic şi binecuvântarea scrisă a ierarhului.
Probele de aptitudini sunt atât orale (verificarea dicției și a aptitudinilor muzicale), cât și scrise (lucrare scrisă, cu durata de două ore, la Religie).
Probe orale.
Verificarea dicției și a aptitudinilor muzicale (rostirea unei rugăciuni și intonarea unui cântec): Ex: Împărate ceresc, Tatăl nostru, Crezul, Cuvine-se cu adevărat, Apărătoare Doamnă; Sfinte Dumnezeule; Cu noi este Dumnezeu; Doamne al puterilor; Troparul Învierii; Tatăl nostru;  Deşteaptă-te române.
Teme pentru examenul scris.
Teme din Programa școlară de Religie pentru clasele a VII-a și a VIII-a, ca subiecte pentru proba scrisă de la examenul de admitere în Seminariile Teologice după cum urmează:
Dumnezeu Creatorul
Fericirile
Minunea din Cana Galileii – Mântuitorul Hristos binecuvântează şi ajută familia
Sărbători în cinstea sfinţilor
Sărbători în cinstea Maicii Domnului
Postul – împărţire şi importanţă
Dumnezeu Judecătorul
Învierea lui Lazar – rodul iubirii lui Hristos pentru prietenii Săi.
Vindecarea celor zece leproşi – recunoştinţa faţă de binefăcători.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii