Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:30 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul Microsoft Gabriel Sandu a fost la DNA. Nicio persoană nu este urmărită penal la această dată

ro

20 Oct, 2014 19:35 1380 Marime text
Fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu s-a prezentat luni la DNA. Acesta a venit însoțit de avocaţii săi, pentru a prezenta probe în apărarea sa, în dosarul Microsoft.
 
Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, lui Sandu nu i-a fost adusă la cunoştinţă nicio învinuire, astfel că demnitarul nu are calitate în acest caz.

În dosarul Microsoft urmărirea penală nu a fost declanşată faţă de nicio persoană, au mai precizat sursele citate de Mediafax.

În data de 16 octombrie, procurorii anticorupţie au făcut percheziţii la locuinţa lui Gabriel Sandu, dar şi acasă la fostul consilier prezidenţial Dorin Marian, la fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe Cătălin Harnagea, la oamenii de afaceri Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, Remus Truică şi Nicolae Dumitru, care controlează grupul de firme Niro, la tatăl preşedintelui Comitetului Olimpic, Adrian Petrache, precum şi la Fundaţia Dinu Pescariu.

Surse judiciare au precizat atunci, pentru MEDIAFAX, că anchetatorii au ridicat documente care ar putea constitui probe în dosarul Microsoft.

În acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri - senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău.

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane chitate de Executiv în cadrul contractului.

sursă foto: mediafax
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii