Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:07 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT. Descinderi la Galați, pentru anihilarea unor operațiuni cu produse psihoactive (video)

ro

10 Jul, 2018 17:50 2588 Marime text
În data de 10.07.2018  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au efectuat un număr de 11  percheziţii pe raza municipiului Galaţi,  în cadrul unei acţiuni vizând săvârşirea de către mai mulţi suspecţi a infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

În  cauză există suspiciunea rezonabilă că, un număr de 9 suspecţi au achiziţionat din China, prin intermediul unor site-uri de internet, cantităţi însemnate de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe care ulterior le-au comercializat consumatorilor de pe raza municipiului Galaţi.

Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare s-au identificat şi ridicat aproximativ 500 de grame de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, 150 de grame de cannabis, grindere şi cântare electronice folosite în activitatea de comercializare a substanţelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, precum şi peste 5.000 de țigarete de provenienţă Republica Moldova, fără timbru de accizare, un pistol tip airsoft cu 6 cartuşe şi 33 de telefoane smartphone, sigilate şi fără documente de provenienţă.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi au fost conduse un număr de 16 persoane, urmând ca după audierea acestora, să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

În cursul zilei de azi, la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi au fost conduse un număr de 16 persoane, urmând ca după audierea acestora să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, precizează reprezentanții DIICOT.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii