Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:37 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Adrian Merka, condamnat la un an şi şase luni cu suspendare

ro

21 Jan, 2015 13:33 1493 Marime text
Judecătorii instanţei supreme l-au condamnat pe deputatul Adrian Miroslav Merka la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat că şi-a angajat părinţii la biroul parlamentar. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă şi poate fi contestată cu apel, informează Mediafax.

Adrian-Miroslav Merka, deputat din partea Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, a fost trimis în judecată în iunie 2014, de procurorii Parchetului instanţei supreme, sub acuzaţia de conflict de interese. Procurorii au arătat în rechizitoriul trimis instanţei că deputatul Adrian Merka a propus angajarea, la biroul parlamentar, a părinţilor săi şi a avizat contractele individuale de muncă ale acestora pe o perioadă determinată, în baza cărora aceştia au obţinut în total 39.180 de lei, sumă plătită din bugetul Camerei Deputaţilor, relatează Mediafax.

În noiembrie 2013, Agenţia Naţională de Integritate ceruse Parchetului instanţei supreme să facă verificări în cazul deputatului Adrian Merka, pentru conflict de interese, întrucât în perioada 15 decembrie 2008 - 17 octombrie 2011, şi-a angajat părinţii în funcţia de şef cabinet în cadrul biroului său parlamentar.


Sursa: Mediafax
Sursa foto: ebihoreanul.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii