Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:33 13 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cultură de cannabis descoperită de polițiști în urma unor percheziții. Doi suspecți au ajuns după gratii (galerie foto)

ro

23 Apr, 2019 12:39 600 Marime text
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Călărași, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au indisponibilizat peste 1 kilogram de cannabis, în urma a 11 percheziții efectuate în Călărași și București, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc.

Potrivit Poliției Române, din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada decembrie 2018 – prezent, cei în cauză ar fi distribuit droguri de risc în Călărași și în București. Întreaga cantitate de cannabis ar fi fost vândută cu peste 50.000 de lei.

La data de 28 martie a.c., polițiștii au efectuat 5 percheziții domiciliare, pe raza județului Călărași și au descoperit o cultură de cannabis, compusă din 7 plante mature, de aproape 1,2 metri înălțime, aparatură specifică necesară cultivării cannabisului, 1 cântar electric și aproximativ 200 de grame de cannabis.

Cei în cauză ar fi cultivat cannabis, pe care ulterior l-ar fi recoltat și pus la uscat, în vederea comercializării.

În cadrul aceluiași dosar penal, la data de 18 aprilie a.c., polițiștii au depistat în flagrant delict, în București, o persoană ce avea asupra sa 500 de grame de cannabis.

O zi mai târziu, au fost efectuate 6 percheziții domiciliare, în Capitală, și au fost descoperite și confiscate peste 450 de grame de cannabis, 9 telefoane mobile, 7.030 de euro, aproape 39.000 de lei, 2 grindere și un cântar electric.

„În urma probatoriului administrat, două persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La acțiune au participat și jandarmi” - au transmis reprezentanții Poliției Române.

Sursa foto: Poliția Română

Ti-a placut articolul?

Comentarii