Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:26 20 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comercianţi ambulanţi, identificaţi de jandarmii constănţeni. Peşte, vândut în condiţii improprii! (galerie foto)

ro

29 Oct, 2018 12:54 429 Marime text
Duminică, 28 octombrie a.c., ora 12.30, un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile Constanţa, a surprins în apropierea Pieţei Gorbaciov, o persoană care doreau să vândă personelor din zonă, 37,5 kilograme de peşte, (caras) fără documente de provenienţă a mărfii şi nici autorizaţie de comercializare. În plus, peştele era vândut direct de pe stradă, din două cutii de plastic.
 
Celui în cauză i-a fost ridicată, în vederea confiscării, cantitatea de peşte care ulterior a fost predată unei societăţi autorizate, în vederea distrugerii. 
 
Au fost întocmite actele de constatare pentru deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor şi produselor din peşte, conform OUG 23/ 2008. Actele de constatare urmează a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
 
"Recomandăm cetăţenilor să-şi achiziţioneze produsele numai de la unitățiile înregistrate și autorizate, nu de la cele de la colț de stradă, insalubre și improvizate. Dacă nu sunteți siguri că un vânzător a achiziționat produsele de la un distribuitor autorizat, cereți de la acesta informații despre sursa mărfurilor pe care ulterior le puteți verifica", transmite Gruparea de Jandarmi Mobilă „TOMIS” Constanţa.
 
În aceeași zonă, după aproximativ 10 minute, au surprins două persoane în timp ce comercializau fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege, 69 articole de încălțăminte și îmbrăcăminte sport, susceptibile de a fi contrafăcute.
 
Luate la întrebări, nu au putut prezenta documente de provenienţă a mărfii. În plus, nu deţineau nici autorizaţie de comercializare a bunurilor. Prin urmare, jandarmii le-au întocmit actele de constatare pentru fapta de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Bunurile oprite de la comercializare (articole de încălțăminte și îmbrăcăminte -treninguri, pantaloni scurţi sport) au fost indisponibilizate, în vederea confiscării.

Sursă foto: Gruparea de Jandarmi Mobilă „TOMIS” Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii