Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:23 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CFR Traficul deschis pe toate magistralele de cale ferată

ro

31 Jan, 2014 09:26 1272 Marime text
Companiile feroviare informează că traficul este deschis la această oră pe toate magistralele de cale ferată, circulaţia trenurilor fiind adaptată în continuare condițiilor de iarnă cu temperaturi foarte scăzute.

Se lucrează la reintroducerea graduală a trenurilor în grafic, in zonele în care condițiile meteo se stabilizează treptat.

Pentru preluarea traficului de navetă au fost puse din nou în circulație trenurile care asigurau legăturile dintre București Obor – Constanța,  București Nord – Pitești, București Nord - Urziceni și retur.

Pentru asigurarea legăturii Sudului ţării cu Galaţi şi Brăila, va circula astăzi suplimentar trenul InterRegio (IR 12791) cu destinaţia Galaţi, cu plecare din Bucureşti Nord la ora 18h10. Trenul va avea opriri pentru preluarea pasagerilor în staţiile: Ploieşti Sud, Mizil, Buzău, Făurei, Ianca, Brăila şi Barboşi. De asemenea, pe ruta Galaţi - Bucureşti Nord, va circula suplimentar  trenul InterRegio (IR 12790), cu plecare din Galaţi la ora 17h40 şi opriri în staţiile: Barboşi, Brăila, Ianca, Făurei, Buzău, Mizil şi Ploieşti Sud.

Mai multe trenuri rămân anulate, această măsură fiind necesară pentru a se evita blocarea în parcurs având în vedere faptul că, în condiţii de iarnă, se prelungesc timpii de mers la care se adaugă și duratele de intervenție a utilajelor și a echipelor care asigura funcționalitatea liniilor și a macazurilor. Lista link situatie detaliata: http://cci.cfr.ro/mt/default.asp

Recomandăm  pasagerilor ca înainte de călătorie să apeleze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească. Link  lista cu numerele de telefon de la staţiile CFR : http://www.cfrcalatori.ro/147. Acestea sunt disponibile pe site-ul www.cfrcalatori.ro, la rubirica Info Utile/ Informaţii telefonice/ Staţii. Pasagerii care doresc să renunţe la călătorie au posibilitatea de a primi* contravaloarea biletelor pentru traseul neefectuat.

Companiile feroviare colaborează operativ şi centralizat astfel încât personalul de serviciu din trenurile aflate în parcurs si cel din gări să poată lua împreună cele mai potrivite măsuri pentru prevenirea situaţiilor neplăcute pentru călători.


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii